Daniela Gyorfi a revenit la manele. Cu cine a filmat

Ultima actualizare:
Daniela Gyorfi şi Florin Salam au filmat videoclipul noii piese
Daniela Gyorfi şi Florin Salam au filmat videoclipul noii piese

Fudulia se plăteşte! Daniela Gyorfi a fost extrem de sexy la filmările ultimelei sale piese, o manea, însă acest lucru a costat-o scump. Artista a filmat în aceste zile cu Florin Salam, iar la finalul serii a simţit că va avea de tras cel puţin o săptămână ca să-şi revină.

Un ochi râde, altul plânge! Cam aşa este Daniela Gyorfi în aceste zile. Fericită că a filmat videoclipul celei mai noi piese cu Florin Salam, dar tristă că abia dacă poate să mai articuleze două vorbe. Artista a filmat îmbrăcată sumar, însă temperaturile scăzute din clubul, unde a fost pus în scenă, i-au dat dureri de cap la propriu solistei.


    Daniela Gyorfi şi Florin Salam au filmat videoclipul noii piesefoto: arhiva personală
Daniela Gyorfi şi Florin Salam au filmat videoclipul noii piesefoto: arhiva personală

"Sunt răcită cobză. Abia mai stau în picioare. Am ajuns acasă cu febră 40. Mă doare rău în gât şi abia dacă pot să vorbesc. Am stat în frig. Clubul în care am filmat este foarte mare, iar încălzirea nu a funcţionat aşa cum trebuie. M-am trezit foarte rău după filmările de joi seară. Am nevoie să fac aerosoli ca să-mi revin", a mărturisit Daniela Gyorfi pentru Click!

Artista este îngrijorată că nu-şi va putea onora promisiunile pe care le-a făcut posturilor tv pentru programele speciale de Crăciun şi de Anul Nou. Ea este nevoită să se ridice din pat şi să meargă la filmări, deşi are mari probleme de sănătate şi aproape că şi-a pierdut vocea.

Joi seara, Daniela şi Florin Salam au filmat videoclipul unei piese noi. Cei doi au mai colaborat şi în urmă cu şase ani. "Ne leagă o prietenie veche. Aveam o relaţie frumoasă. Eu i-am fost alături în momentele dificile, el nu a refuzat şi a cântat la botezul fetiţei mele. Acum, am scos o piesă împreună. Este vorba despre o manea pe care aşteptăm să o lansăm", a completat Daniela Gyorfi. Nu este prima dată când artista cântă acest gen muzical. În anul 2006, Daniela a scos celebra piesă "De ce mă minţi" cu Liviu Guţă.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
asistati social romania foto arhiva adevarul jpg
image
image
image
image
image
image
banner maria constantin png
IULIA VANTUR SI SALMAN webp
liviu varciu si carmina 2 1 e1667375388174 webp
banner raluca moianu png
banner Sanziana Buruiana  png
banner cristina cioran png
lumanare intuneric logo jpg
smiley gest gina jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net