Dani Oțil, cu gândul la Mihaela Rădulescu! «Doamne, cât a trecut»
Ziua Îndrăgostiților se apropie, iar dragostea se simte în aer. Totuși, pe cei mai puțin norocoși la acest capitol, îi cuprinde nostalgia și dorul de momentele plăcute pe care le-au petrecut, în trecut, alături de fostele iubiri.
Este și cazul lui Dani Oțil (35 de ani), care de când s-a despărțit de Mihaela Rădulescu (46 de ani), nu a mai avut nicio iubită oficială, chiar dacă se zvonea că ar avea o relație cu Flavia, asistenta de la matinal. În apropierea sărbătorii dragostei, prezentatorul TV și-a amintit de momentele în care el și Mihaela Rădulescu formau un cuplu.
A publicat o fotografie cu ea
„Înainte de avalanșa inimioarelor de mâine, te provoc: scrie două rânduri despre ea... despre el... despre voi. Lasă textele șablon de pe net. Da... poți. Am găsit textul de mai jos... poate nu îl știți, sau poate îl recitiți... Doamne, cât a trecut”, a scris Dani Oțil, pe profilul personal de pe o rețea socială, alături de o poză cu el și Mihaela și un citat din cartea ei, „Niște răspunsuri”.
Citește fragmentul din cartea Mihaelei, publicat de Dani
"Locuiesc vis-a-vis. Te văd în fiecare dimineaţă gol, cu ferestrele larg deschise. Nu mă arăt, căci asta te-ar face să zâmbeşti. Te studiez. Număr femeile pe care le porţi seara şi le încercuiesc pe cele care şi-au câştigat dreptul să deschidă
fereastra dimineaţa. Îţi ştiu chipul speriat când eşti singur şi te-am văzut de-atâtea ori plângând după ce-ai umilit o femeie care tocmai a plecat. Ţi-am văzut toate măştile, căci într-o zi, ai lăsat ferestrele deschise şi la pod. Trebuie să urci în fiecare zi treptele acelea, singur, ca să-ţi alegi cine vrei să fii. Cred că… doar în 3 zile din ultimul an ai trăit fără nici o mască. Şi atunci îţi venea, mereu, în vizită aceeaşi femeie. Doar atunci închideai ferestrele, toate… Şi trăgeai perdelele. Toate.
Și plecau. Toate celelalte. Intra cu spatele drept la tine, dar ieşea fugărită de cât de tare te-ar fi iubit dacă nu te-ar fi ştiut atât de bine…atât de rău, de fapt.
Nu iubi. Asteaptă să vin să-ți fac curățenie. Continuă să colecționezi trupuri, gemete, fiori. Știu cp asta faci - îți place la nebunie să fii colecționar, dar nu proprietar, nu vrei să-ți aparțină nimic din ce aduni. Îmi place vulnerabilitatea ta, se vede bine de la fereastra mea…
Știi, eu tocmai m-am mutat din periferia unor idei preconcepute. Am venit în centrul atenției tale pentru că te-am simțit, de la mare distanță. Nu rămân pentru totdeauna, doar vin dimineața și o să plec seara, căci noaptea o să am o altă viață - o să fiu cine o să vreau, poate chiar o femeie de pe scara ta…
Acum voi deschide ferestrele și mă vei vedea… Ridică-ți privirea. Bună dimineața. Sunt goală doar pentru că așa-ți bei și tu cafeaua în fiecare dimineața și am vrut să nu fim inegali. Continuă să citești, o să ai timp să mă vezi mereu. Ridică mâna dreaptă dacă ai nevoie de mine sau ridică mâna stângă dacă ți-e frică…
Ți-ai pus amândouă mâinile pe față… Scrisoarea mea e pe jos. Deci ai ridicat mâinile…Dar pe amândouă! Câteodată te traduc greu… Ai nevoie de mine, dar ți-e frică… E prea comun, nu, nu asta ai vrut să-mi spui…
M-am îmbracat, am traversat strada și am intrat în casa lui. Așa cum bănuiam, toate ușile erau deschise. Am mers cu ochii închiși peste tot, chiar și pe sârmă am mers zâmbind. Din bibliotecă am intrat direct în incaperea unde stătea nemișcat, gol, cu amândouă mâinile pe față. Acum știu - avea nevoie de mine, îi era îngrozitor de teamă să admită și își pusese singura mască pe care orice femeie îndrăgostită i-ar fi dat-o deoparte cu ușurință”, scrie în fragmentul citat de Dani Oțil din cartea Mihaelei Rădulescu, „Niște răspunsuri”.
