Dan Negru: ”Am filmat cu Stela Popescu cu cinci zile înainte să moară”. Imagini emoționante

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

Antena 1 va difuza mâine, de la orele 20.00, o ediție specială a concursului ”Guess My Age”, în care protagonistă este regretata actriță Stela Popescu. ”Regina comediei românești” a filmat pentru această emisiune cu cinci zile înainte să părăsească această lume, însă nimic nu prevestea tragedia, cu atât mai mult cu cât Stela a strălucit în lumina reflectoarelor.

Dan Negru, gazda emisiunii de succes, ne-a povestit despre ultima colaborare cu Stela Popescu, actrița care s-a stins din viață pe 23 noiembrie 2017, în urma unui accident vascular: ”Am filmat cu Stela Popescu cu cinci zile înainte ca ea să se stingă din viață. Se simțea bine,  a venit încălțată în pantofi cu toc înalt, iar într-o pungă avea alți pantofi, de scenă, așa făcea mereu. Ținea foarte mult la imaginea ei, era coafată, machiată, arăta superb.

Îmi amintesc că mă privea cu drag, râdea, am și povestit în culise despre meseria de prezentator. Și ea fusese gazda unei ediții a Festivalului ”Cerbul de Aur”, avusese mari emoții, am vorbit și despre marele om de televiziune Valeriu Lazarov, cu care am lucrat amândoi, ani de zile. Zicea: ”Of, uite, se duc toți în jurul nostru!” 


    Stela a filmat pentru Antena 1, cu cinci zile înainte ca ea să moară. A arătat impecabil și era un monument de veselie
Stela a filmat pentru Antena 1, cu cinci zile înainte ca ea să moară. A arătat impecabil și era un monument de veselie

Avea o teamă de moarte, dar la 80 de ani mi s-a părut firesc”. Dan susține că Stela a fost o vedetă deloc pretențioasă, cu care i-a făcut o reală plăcere să lucreze: ”Nu cerea niciodată nimic, nici mâncare, nici apă. Era foarte docilă pe platourile de filmare, asculta cu sfințenie indicațiile regizorului.Îmi amintesc că am chemat-o la orele 13.00 la filmările pentru emisiune, iar ea a așteptat cuminte până la orele 15.00, când i-a venit rândul. Stela arăta foarte bine, cu greu îi putea cineva ghici vârsta. Cei doi concurenți din emisiunea au pariat pe 100.000 de lei că picioarele ei, expuse sub un panou, sunt ale unei femei de 40 de ani. Au pierdut toți banii, bieții de ei. Stela va rămâne mereu în sufletul meu, ca un om drag. Ediția de mâine ne va aminti de marea actriță pe care a plâns-o întreaga țară”, ne-a mai povestit Dan Negru. 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
nicolae moromete desen florian marina
image
image
image
image
image
image
image png
banner ilinca vandici png
Andreea Marin și Adrian Brâncoveanu jpeg
celine dion jpg
oana roman jpg
banner oana lis png
claudia patrascanu bani casa constanta webp
banner mădălina ghenea png
image
actualitate.net
image
actualitate.net