De ce cuţitele de la Antena 1 au fost mai tari decât şorţurile de la PRO TV

Ultima actualizare:

    Gina Pistol, Sorin Bontea, Florin Dumitrescu şi Cătălin Scărlătescu
Gina Pistol, Sorin Bontea, Florin Dumitrescu şi Cătălin Scărlătescu

Au pornit umăr la umăr, în aceeaşi zi, la aceeaşi oră. Sorin Bontea, Cătălin Scărlătescu şi Florin Dumitrescu au câştigat însă prima bătălie cu rivalii Răzvan Exarhu, Samuel le Torriellec şi Liviu Popescu. Există 5 motive pentru care bucătarii de la Antena 1 i-au “fiert” la foc iute pe rivalii de la PRO TV.

Luni, 13 februarie, de la ora 20.30, Antena 1 şi PRO TV i-au invitat pe telespectatori să aleagă între o porţie zdravănă de bulz cu pastramă de berbecuţ şi murături de casă şi o spumă de foie gras cu dulceaţă de smochine şi andive marinate. Cam asta a fost, metaforic vorbind, diferenţa dintre emisiunile “Chefi la cuţite” şi “MasterChef”.

Evident, românii au ales prima variantă, iar asta s-a văzut covârşitor şi în audienţe. Show-ul de la Antena 1 a fost lider de piaţă pe toate categoriile de public. De exemplu, la nivelul publicului comercial din mediul urban, cu vârste între 18 şi 49 de ani, Antena 1 a condus cu o medie de 11,1 puncte de rating şi 26,9 % cota de piaţă, fiind urmată de PRO TV cu 6,2 puncte de rating şi 15,1 procente din cota de piaţă.

Click! îţi spune care au fost armele din bătălia culinară

1. Cei trei chefi de la Antena 1 au cinci ani de notorietate în spate. Au debutat la TV în martie 2012, în primul sezon “MasterChef”, de la PRO TV. Răzvan Exarhu, Samuel le Torriellec şi Liviu Popescu au intrat în casele românilor în această formulă, abia luni.2. Show-ul “Chefi la cuţite” e prezentat de Gina Pistol, o persoană caldă, senzuală, dar şi carismatică.  Interacţionează cu invitaţii, empatizează cu concurenţii şi îi ţine în frâu şi pe durii juraţi. Prezenţa Ginei pe micul ecran atrage şi un numeros public masculin. La PRO TV, gazdă e Răzvan Fodor, însă intervenţiile lui sunt scurte şi rare.3. Concurenţii de la “Chefi la cuţite” au avut poveşti de viaţă mai spectaculoase, care emoţionează din plin privitorul. De exemplu, Pavel Datcu, cu părinţi surdo-muţi divorţaţi, a fost înşelat de soţia surdo-mută, care l-a părăsit şi a plecat în Italia. Pavel a convins-o să nu facă avort şi acum îşi creşte singur băieţelul de aproape 2 ani. La “MasterChef” ne-au atras atenţia mai mult profesiile concurenţilor decât poveştile acestora. Printre cei selecţionaţi se află arhitecţi, medici stomatologi, însoţitori de zbor, vopsitori auto, şoferi, sportivi sau antreprenori.4. Cei trei bucătari de la Antena 1 se pliază perfect pe tiparul consumatorului de televiziune comercială. Evident, multe dintre acţiunile lor sunt gândite şi de producători. Vorbesc pe şleau, au umor, se tachinează, cântă, râd mult. Astfel, atmosfera din platou ne duce cu gândul la o cârciumă plină-ochi, în care mesenii se veselesc şi mănâncă bine. La „MasterChef”, te simţi ca într-un restaurant cu stele Michelin, unde plăteşti mult, mănânci puţin şi râzi în batistă.5. Faptul că chefii de la Antena 1 nu ştiu ce urmează să guste, elementul-surpriză fiind foarte bine exploatat în emisiune, iar reacţiile lor, delicioase, este un alt atu pentru audienţă. Aşa se explică şi de ce unii telespectatori preferă, de exemplu, “audiţiile pe nevăzute” de la “Vocea României”, iar în galele live interesul scade.


    Răzvan Exarhu, Samuel le Torriellec şi Liviu Popescu
Răzvan Exarhu, Samuel le Torriellec şi Liviu Popescu
image
image
image
image
image
image
carmen bruma fb jpg
image png
sean diddy profimedia jpg
image png
image png
banner dan negru 2 png
Georgiana Lobonț are o finuță de un an de zile, pe nume Ștefania, care este o frumusețe de fetiță
banner oana mizil png
image
actualitate.net
image
actualitate.net