Cum se menține în formă Nea Mărin la 60 de ani

Ultima actualizare:

    Nea Mărin va avea mari bătăi de cap din cauza lui Liviu Vârciu și Andrei Ștefănescu
Nea Mărin va avea mari bătăi de cap din cauza lui Liviu Vârciu și Andrei Ștefănescu

Nea Mărin este unul dintre cei mai amuzanți oameni din showbiz-ul românesc. Nea Mărin ne uimește de fiecare dată prin energia de care dă dovadă. La cei 60 de ani, el are o formă fizică de invidiat, iar secretul său constă, desigur, într-un regim de viață sănătos.

Multe dintre vedetele care au fost invitate în emisiunea lui Nea Mărin au recunoscut că e foarte dificil să ții pasul cu el. Se pare că pasiunea sa pentru dans și viața sportivă pe care o duce în continuare, combinate cu o alimentație sănătoasă și o familie frumoasă reprezintă modalitatea prin care Nea Mărin reușește să le țină piept chiar și celor care au pe jumătate vârsta lui. Pe Nea Mărin îl poate vedea toată lumea în fiecare luni și marți în cadrul show-ului ”Poftiți la Nea Mărin”, difuzat de la ora 20.00, la Antena 1, unde le dă mari bătăi de cap vedetelor.

”Eu în fiecare zi merg câte 2-3 ore cu bicicleta, iar de trei ori pe săptămână am cursuri de dans unde fac mișcare câteva ore bune. Îmi place foarte mult ca mâncarea să fie naturală, pe cât se poate de la curte. Acum, la filmările pentru ”Poftiți la Nea Mărin” de la Mangalia pot spune că am mâncat numai bio. Totul din curțile oamenilor”, mărturisește Nea Mărin.

El are cele mai originale metode de a se relaxa, petrecând timp cu nepoții săi. ”Cel mai tare mă relaxeză timpul pe care îl petrec cu nepoții mei. Îi duc la înot, la călărie, peste tot”, spune Nea Mărin.


    Nea Mărin are mare grijă de sănătatea lui
Nea Mărin are mare grijă de sănătatea lui

În cadrul sezonului actual din ”Poftiți pe la noi”, Nea Mărin este administratorul unui restaurant de pe malul Mării Negre, iar provocările sunt la tot pasul. Pentru prima dată, Nea Mărin, care are în fiecare ediție câte patru vedete invitate să-l ajute, și Liviu Vârciu, care-l are alături pe Andrei Ștefănescu, sunt într-o continuă competiție. Asta pentru că Liviu și Andrei și-au deschis și ei o terasă, chiar în fața casei de pe ponton, casă în care și locuiesc în această perioadă, la câțiva metri de restaurantul lui Nea Mărin. Până unde vor merge cei trei cu orgoliul și dorința de a câștiga, la ce strategii vor recurge pentru a-și dezvolta business-ul și cum vor atrage vedetele invitate clienții.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
image png
lavinia si banica jpg
Artista s-a aflat în pragul anorexiei
vedete la un pas de moarte jpg
monica tatoiu
Alexandru Ciucu jpg
tania popa colaj facebook jpg
„Singurul om cu care probabil voi ține legătura este Zmărăndescu",  a spus Ana Maria Pal
image
actualitate.net
image
actualitate.net