Cum s-a schimbat viața lui Horia Brenciu de când a devenit tată

horia-brenciu.jpg

Horia Brenciu, despre Crăciunul din perioada copilăriei

Horia Brenciu are foarte multe amintiri plăcute din copilărie și a povestit totul într-un interviu emoționant. Artistul a declarat că, pe vremea când era copil, sărbătorile de iarnă erau diferite de cum se simt acum. El încearcă să le inspire copiilor lui adevăratul spirit al Crăciunului.

Horia Brenciu a declarat că, de când a devenit părinte, vede altfel lucrurile și își examinează acum toate acțiunile sale. 

"Odată ce ai copii, uşor, uşor, începi să îţi revezi viaţa ta. Cred că nu există altă legătură cu viaţa ta, nu te poţi cunoaşte mai bine pe tine decât având copii. Acum, crescând copiii, brusc, ceea ce ai uitat revine în actualitate şi, dincolo de asta, pe măsură ce creşte copilul, ceea ce mi se întâmplă mie foarte clar în ziua de astăzi. Toate aceste trei fete, toate aceste trei nestemate îmi spun mie că, dacă tu te enervezi şi îţi pierzi calmul, pierzi. Iar lucrul acesta munceşte la orgoliul tău, practic şlefuieşte orgoliul tău în asemenea manieră, încât în momentul de faţă aveţi un alt om în faţa voastră. Nimeni nu a putut ajunge în sufletul nostru atât de profund precum copiii, pentru a ne zice: stai calm, ai o viaţă, ai nişte copii, ai nişte responsabilităţi, bucură-te de ea", a povestit Horia Brenciu. 

Horia Brenciu, amintiri de Crăciun din perioada copilăriei

Horia Brenciu își amintește cu drag de Crăciunurile din copilăria lui și a mărturisit că cele mai frumoase amintiri le are din Brașov, orașul său natal. 

"El şi acum își face loc în toate gândurile mele şi în toate amintirile mele şi în prezent pentru că trec pe acolo de foarte multe ori, e un miros curat, nu are niciun miros de cozonac, verde de brad, beteală sau... nu, e un miros curat. Acolo miroase a aer curat, aer rece curat, care înseamnă şi Crăciun, şi Braşov, şi tata, şi amintirile mele din copilărie", a mai spus Horia Brenciu. 

Loading...

Citește și