Cum i-am surprins la mall pe folcloriștii Claudia Ghiţulescu și Gabriel Dumitru

6_6_4.jpg

Claudia îi dă sfaturi lui Gabriel, în materie de modă
Citeste tot despre: 

Îndrăgiţii interpreţi de muzică populară Claudia Ghiţulescu (43 de ani) şi Gabriel Dumitru (28 de ani) reprezintă un exemplu demn de urmat pentru colegii lor, căci îi leagă o frumoasă și veche amiciției.

De fapt, ea a fost și cea care l-a convins pe artist să slăbească 60 de kilograme, după ce nici un producător de emisiuni muzicale nu-l dorea ca invitat. Deși ambii poartă pe scenă ținute populare și opinci, iată că reporterii Click! i-au surprins în mall, la cumpărături. Au probat mai multe perechi de pantofi, apoi Claudia a intrat și în câteva magazine de haine, fiind, de departe, una dintre cele mai cochete soliste.
După un tur de forță, în care au făcut și câteva achiziții, cântăreţii de muzică populară au onorat invitația la avanpremiera peliculei „After”: ”Eu și Gabriel suntem prieteni vechi. M-am ținut de capul lui să slăbească, era trist că nu-l chema nimeni la tv, acum arată foarte bine, își poate permite să poarte orice haină. Sunt ca o soră pentru el, ne înțelegem foarte bine, adesea chiar cântăm împreună la tv și în spectacole”, ne-a dezvăluit Claudia Ghițulescu.  

loading...
Loading...