Cum arată soţia lui Socrate din „Liceenii”! Ion Caramitru și Micaela Caracas, căsnicie de 41 de ani

Când nu joacă în spectacolele de la Teatru Nţaional, despre actorul care a trecut şi pe la Hollywood se poate spune că este un familist convins. Interpretul lui Socrate din „Liceenii” şi „Declaraţie de dragoste”, Ion Caramitru (75 de ani) are de 41 de ani

Cei trei sunt şi părinţii a trei băieţi, Andrei, Matei şi Ştefan Caramitru. “Nu cred că viaţa mea personală trebuie pusă pe tarabă, viaţa de familie, ceea ce fac eu, copiii mei, ce face soţia mea, cum mă înţeleg cu ea, dacă ea vrea să cumpărăm un dulap sau eu vreau să schimbăm frigiderul. Dacă sunt interesant cu ceva, prin ceva, acel ceva trebuie să fie ceea ce sunt eu ca actor. Cum am fost vreme de patru ani ministru (al Culturii), s-a încercat să fiu vânat, să se găsească acel ceva, ori chiar să se inventeze ceva de natura sa contribuie la compromiterea mea. N-am dat astfel de ocazii când s-a recurs la invenţii. Le-am respins ferm. Nu tuturor le-am răspuns, nu toate meritau acest efort. Te consumă să tot dai dezminţiri pentru orice prostie. Şi chiar n-am avut timp pentru asta”, povestea Caramitru la un moment dat.

La rândul ei, soţia actorului a povestit ce-şi doreşte. “Trecerea anilor îţi aduce mai multe amintiri, unele te apasă, unele te bucură, dar asta face parte din viaţă şi cine nu îmbătrâneşte nu are parte de bagajul ăsta pe care îl duce cu el până la capăt. Sigur că mi-aş dori să pot să mă întorc în timp acum! Aş fi mai înţeleaptă, aş ştii de ce să mă feresc, aş profita de anumite situaţii, ca să fie mai bine. Cel mai mare regret e că nu am avut un rol care să urmeze celui pe care l-am facut în filmul lui Lucian Pintilie. Dacă ar fi să mă definesc în câteva cuvinte aş spune că sunt o persoană răbdătoare şi foarte optimistă”, a povestit actriţa pentru Jurnalul Naţional. S-ar părea că cei trei băieţi ai cuplului au fugit de domeniul în care părinţii lor activează. Andrei (41 de ani) a urmat o carieră în afaceri, fiind director al unei multinationale, Ştefan, mijlociul, (36 ani) a ales să cânte în trupa “The Lefters” şi mezinul Matei (27 de ani) este inginer de sunet. 

Loading...