Cum arăta câştigătoarea “Asia Express” acum 10 ani, la Megastar!

asiaexpressro_finals_6.jpg

Raluka, Ana Baniciu, Megastar, Asia Express, castigatoare, solista, cariera, cine e Raluka
Ana Baniciu și Raluka

Marţi seara, la Antena 1, a avut loc marea finală „Asia Express”, iar bătălia pentru premiul de 30.000 de euro s-a dat între echipele Ana Baniciu - Raluka şi Liviu Vârciu - Andrei Ştefănescu. Fetele au ieşit câştigătoare, iar după ce ieri v-am prezentat un interviu exclusiv cu Ana Baniciu, azi vă invităm să o cunoaşteţi mai bine pe Raluka, solista care ne-a uimit în concurs cu ambiţia, dar şi cu rezistenţa la efort.

Deşi au intrat în concurs pe ultima sută de metri, înlocuindu-le pe surorile Iuliana şi Nicoleta Luciu, care s-au retras, Ana Baniciu şi Raluka, Raluca Alexandra Nistor (28 de ani) pe numele ei adevărat, au câştigat marea finală şi premiul de 30.000 de euro la reality-show-ul “Asia Express”, filmat în decembrie, în Asia. S-au potrivit de minune şi s-au împrietenit repede, mai ales că, pe lângă muzică, au descoperit că au multe lucruri în comun. Raluca este, cu siguranță, o voce care iese în evidență din mulțimea de cântăreţe de la noi!

Născută la Deva, solista a absolvit Liceul de Muzică și Arte Plastice Sigismund Toduţă din Deva, iar apoi a obținut locul secund la Festivalul Mamaia 2008, secțiunea interpretare. Tot atunci a câștigat Marele Trofeu al Festivalului Internațional de Muzică Ușoară “ George Grigoriu”. În toamna aceluiași an, Raluka se înscria la preselecțiile emisiunii concurs “Megastar”, de la Prima TV, pe parcursul competiției făcând parte din formația “Pepper Girls”, alături de care și-a încheiat participarea pe locul secund.

megastar.jpg

Raluka, Ana Baniciu, Megastar, Asia Express, castigatoare, solista, cariera, cine e Raluka
Laura, Jo și Raluca, în 2008, la Megastar

Raluka nu şi-a neglijat nici facultatea şi a ales să studieze Jurnalismul. În muzică însă rămâne de notorietate colaborarea ei cu DJ Sava, alături de care a lansat hit-uri precum “I Like The Trumpet”, “Surrendered my love”, “All of you”, “September”. În ultimii ani Raluka a activat mai mult solo şi îi merge de minune. Piesa de debut a fost  "Out of Your Business", fiind produsă de doi dintre cei mai apreciați producători români - Connect-R și Mayer.

Anul trecut a lansat “Cine sunt eu” şi “Du-mă spre noi”. Cu viaţa personală a fost foarte discretă, s-a ţinut departe de scandaluri, iar singura ei relaţie mediatizată este cea cu solistul DDY Nunes, de care s-a despărţit în 2013.

ddy-nunes-raluka.jpg

Raluka, Ana Baniciu, Megastar, Asia Express, castigatoare, solista, cariera, cine e Raluka
DDY Nunes și Raluka s-au despărțit în 2013

Finala "Asia Express" a doborât recordul de audiență

Cel mai dur reality show și-a declarat câștigătorii, iar cursa tensionatã a finalei ,,Asia Express” a ocupat primul loc în preferințele românilor. Ediția spectaculoasă a ultimei aventuri pe teritoriul asiatic a doborât recordul de audiență înregistrat în acest sezon, de la lansarea acestui format inedit, înregistrând cele mai bune cifre de până acum. “Asia Express” a fost lider de piață pe comercial, dar și pe urban și a strâns în fața micilor ecrane peste două milioane de oameni. În minutul de maximă audiență, 21:37, peste 2.171.000  de telespectatori la nivel national urmăreau cu sufletul la gură ediția decisivă.

Așadar, Antena 1 a fost cel mai urmărit post de televiziune la nivelul publicului din mediul comercial, cu vârsta cuprinsă între 18 și 49 de ani, și a obținut, pe perioada difuzării emisiunii (19.57-23.15), o audiență medie de 11 puncte de rating și o cotă de piață de 27,8%, în timp ce următorul clasat

Loading...

Citește și

  • Raluka, Ana Baniciu, culise Asia Express, cine a castigat Asia Express, Antena 1, marturiile echipei, reality-show

    Cel mai spectaculos și autentic reality-show, de care telespectatorii români au avut parte la Antena 1, a ajuns la final. Ana Baniciu și Raluka au câștigat finala disputată cu Liviu Vârciu și Andrei Ștefănescu și au pus mâna pe amuleta de 30.000 de euro. “Asia Express” nu a însemnat însă doar o competuție dură și plină de adrenalină pentru concurenți, ci și pentru echipa de producție. Click! îți cum a fost produs show-ul, care timp de două luni ne-a plimbat prin Vietnam, Laos, Cambodgia și Thailanda. Mărturiile aparțin reporterilor și producătorilor de la Antena 1, angrenați în această producție.

  • Competiția Asia Express a luat sfârșit, după câteva probe care i-au extenuat și scârbit pe cei patru concurenți rămași în finală. Lupta s-a dat între Raluka și Ana Baniciu pe de o parte și Liviu Vârciu - Andrei Ștefănescu pe de altă parte. Finaliștii au meritat din plin marele premiu.

ClickPoftaBuna.ro 0 ClickPoftaBuna.ro 1