Culiță Sterp, botez de poveste pentru fiul său. Chef de chef la creștinarea micuțului Milan

1-culita.jpeg

Culita sterp
Culiță și-a asortat costumul cu cel al micuțului Milan
Foto: Instagram

Click desktop articole 300x250 p1

Click desktop articole 300x250 p2

Joi, 21 septembrie, Culiţă Sterp şi iubita lui, Daniela Iliescu, şi-au botezat copilul. Micuţul Milan a fost creştinat într-o biserică din Haţeg, iar naşi au fost sora şi cumnatul lui Culiţă, Ileana şi Daniel Aloman. Petrecerea a fost una de pomină, cu şampanie, bucate alese şi cu o atmosferă de zile mari, asigurată de Tzanca Uraganu, Theo Rose și Bogdan de la Ploiești.

Milan a fost botezat în Biserica Sfântul Nicolae, din Haţeg, şi a fost foarte cuminte la slujbă, deşi părinţii şi naşii a avut mari emoţii. Naşa Ileana a fost prima din familia Sterp care a devenit mămică, după ce a născut o fetiţă în luna mai, iar la distanţă de o lună, Culiţă a devenit şi el tătic, aşa că diferenţa de vârstă dintre verişori este foarte mică.

3-_nasii_si_mama_geta.jpeg

Nașa Iuliana a purtat o rochie neagră, trasparentă, iar mama Geta - una albastră

Sora lui Culiţă a fost o prezenţă foarte elegantă, aceasta purtând o ţinută all black, cu sacou şi rochie, iar micuţul Milan s-a asortat perfect cu părinţii lui, toţi purtând ţinute în nuanţe olive. Culiţă şi juniorul au avut costume elegante, cu cravată, iar mămica Daniela, o rochie lunga până-n pământ cu crăpătură pe o parte şi un decolteu super sexy. Părul a fost coafat frumos, cu o coadă şi două şuviţe pe lateral, iar machiajul i-a pus în evidenţă trăsăturile frumoase.

6-colegi_survivor.jpeg

Foștii colegi de la Survivor au venit la botez

Solistul a aruncat cu mii de euro

Petrecerea a avut loc într-un local rustic elegant din zona Hunedoarei, unde invitaţii au avut parte de un meniu sofisticat, cu multe bucate tradiţionale.

4-tort.jpeg

Milan a avut un tort cu trei etaje și un candy bar

Nu au lipsit şampania şi jambonul, iar cei prezenţi le-au putut servi la discreţie. În plus, şi muzica a fost una pe măsură, atmosfera fiind asigurată de celebrul manelist Tzanca Uraganu, care a oferit dedicaţii pe bandă rulantă, iar tăticul şi naşul au aruncat cu bani. Au mai cântat Theo Rose şi Bogdan de la Ploieşti. După ce fiul său a venit pe lume, Culiţă, care a abandonat competiţia Survivor pentru a fi prezent la acest eveniment, s-a gândit la toate detaliile pentru botez şi a spus clar că el nu va cânta la petrecere. 

2-rochie_daniela.jpeg

Daniela a dansat, iar Culiță a împărţit bancnote

„Nu cânt la botez, sunt o grămadă care cântă, din breasla mea, prieteni de-ai mei. Or să fie o grămadă de cântăreţi, nu mai cânt şi eu. Şi asta, cu cântatul, se zice că poartă ghinion.

5-arunca_cu_bani.jpeg

Daniela a dansat, iar Culiță a împărţit bancnote

Bine, eu nu cred că poartă ghinion neapărat, dar mai bine nu. O să mă distrez, o să mă simt bine”, a spus Culiţă Sterp în emisiunea lui Teo Trandafir, de la Kanal D.

8-theo_rose.jpeg

Theo Rose le-a cântat petrecăreţilor

Mama lui Culiţă a fost şi ea prezentă, deşi iniţial Culiţă povestise că nu s-a hotărât dacă să vină sau nu, în condiţiile în care nu voia să se întâlnească acolo cu fostul soţ, tatăl lui Culiţă.

Click desktop articole 580x400 p1

Loading...

Click desktop articole 300x250 p3

 
 

Click desktop articole 580x400 p2

Adevarul

Click desktop articole 300x250 p4

ClickPoftaBuna.ro 0
1
ClickPoftaBuna.ro : 0
ClickPoftaBuna.ro 1

Click desktop articole 300x250 p5