Cui îi mulțumește Marius Manole pentru că a câștigat la „Uite cine dansează”

Ultima actualizare:

    Marius Manole a câștigat marele premiu de la „Uite cine dansează”Captură ProTv
Marius Manole a câștigat marele premiu de la „Uite cine dansează”Captură ProTv

Marius Manole a câștigat "Uite cine dansează" alături de partenera lui, Olesea Nespeac. Cei doi încântat juriul timp de 13 săptămâni și s-au ales cu onoarea de a dona premiul de 100.000 de euro către o organizație care și-a propus înlocuirea sistemului instituțional de protecție a copilului cu un sistem bazat pe conceptul de familie.

Actorul a mărturisit cui îi datorează succesul și cine s-a aflat în spatele reprezentației celor doi protagoniști. 

“N-am crezut că o să câştig, eram oricum pe un domeniu care nu era al meu, încercam să fiu cel mai bun actor dintre dansatori şi sper că la teatru să nu devin cel mai bun dansator printre actori. Dar am simţit că sunt foarte susţinut atât de publicul care vine la teatru, cât şi de oameni din jurul meu, prieteni, colegi, îi mulţumesc în primul rând maestrului Gigi Căciuleanu, pentru că a făcut pentru noi un dans care, după părerea mea, a cântărit greu în toată economia concursului şi a fost un moment de excepţie pentru spectacolul, mai ales că eu cred că va rămâne de referinţă. Domnule Gigi Căciuleanu, tot respectul, va iubim şi va aşteptăm oricând să lucrăm împreună. Şi-am rămas foarte surprins pentru că am descoperit colegi din teatru cu care eu credeam că nu am nicio legătură, ba eram convins că nu le sunt deloc simpatic şi uite că, la un moment din acesta, am primit de la ei mesaje emoţionante, la care clar nu mă aşteptăm, iar mie mi se pare cel mai mare câştig al concursului, pentru că am descoperit că sunt aproape de mine oameni cu care credeam că nu am nicio legătură”, a declarat Marius Manole.

image
image
image
image
image
image
banner zurli png
casa adela popescu colaj jpg
banner catalin dobrescu oana radu png
tavi clonda si gabriela cristea e1676360535995 jpg
banner rona hartner png
banner madalin ionescu png
banner denisa manelista png
banner George Nicolescu png
image
actualitate.net
image
actualitate.net