Cu greu îi mai recunoşti, după ce şi-au lăsat barbă stufoasă!

6-7-v-dani.jpg

Dani Oţil (37 de ani) e tare mândru de barba lui, deşi fanii l-au luat peste picior

Dani Oţil (37 de ani), Cătălin Botezatu (51 de ani), Cosmin Tudoran (39 de ani) şi Connect-R sau Ştefan Mihalache (36 de ani) parcă s-au vorbit în privinţa noului look, care le conferă un aer misterios, dar şi un plus de masculinitate.

Dacă în urmă cu ceva vreme nu ieşeau din casă până nu aveau obrazul ras impecabil, iată că, de ceva vreme, cele patru VIP-uri se mândresc, pe conturile sociale, cu fotografiile în care îşi etalează barba lungă şi stufoasă, de parcă ar fi într-o adevărată competiţie. 

Dani Oţil, prezentatorul emisiunii ”Neaţa cu Răzvan şi Dani” (Antena 1),  a început să-şi lase barbă încă de acum zece ani, când se iubea cu Mihaela Rădulescu, ca să pară mai matur, având în vedere că între ei era o diferenţă mare de vârstă. Nu toţi fanii lui sunt încântaţi, aşa că Dani s-a trezit cu ceva comentarii, în care aceştia îşi manifestă nemulţumirea: ”Dani, fă ceva cu părul şi cu barba, că mă enervează! Eşti un bărbat prezentabil şi îţi strică puţin din imaginea ta impecabilă. Ţie îţi stă superb cu părul scurt mai ales că porţi casca foarte des. Te rog sa nu te superi şi să ai un weekend frumos”. 

Altul a fost cu mult mai dur: ”Dani, nu te lăsa aşa, să pari boschetar!”. El însă nu a luat în considerare sfaturile, mai mult, acum are o barbă cu mult mai lungă, pe care pare că a lăsat-o să crească de capul ei, căci nici măcar aranjată nu este. 

6-7-v-32944995_1930409450336719_7014422922903158784_n.jpg

Pe Cătălin Botezatu (51 de ani) îl prinde de minune acest look occidental

 

Şi Cătălin Botezatu îi face concurenţă, afişând acelaşi stil aparent neglijent: “Unii spun că barba bogată emană mai multă masculinitate. Cred că masculinitate emană şi un tip cu barba tunsă scurt şi îngrijit. Îmi imaginez că o barbă lungă miroase mereu a tutun, a mâncare. Nu îmi inspiră igienă. Cui îi place şi cui îi stă bine să o poarte! Dar eu nu o promovez, ca trend”, a punctat Cătălin Botezatu, la Apropo TV. 

Designerul vestimentar, care e şi jurat la concursul ”Bravo, ai stil!”, de la Kanal D, are însă acum barbă, aşa că de ce a fugit nu a scăpat. Vă mai amintiţi de Cosmin Tudoran, fostul solist al trupei ”Cassa Loco”?, care făcea furori cu piesa ”Făt-Frumos”? Dacă acum zece ani purta plete, iată că, de ceva vreme, el se mândreşte şi cu o ditamai barba, ca a lui Moş Crăciun. 

6-7-v-cosmin.jpg

Cosmin Tudoran (39 de ani) poate juca într-un film rolul lui Moş Crăciun

 

“Nu am renunţat la muzică, acum sunt propriul meu şef şi fac ce-mi place. Am două proiecte importante. Unul muzical, «Maga şi Tudoran», în care fac piese împreună cu Gabriel Maga de la «Vunk». Sunt şi somelier (n.r - degustător de vin), ambasador al vinului. Am lansat  proiectul video «Profu’ de vin». Aici atrag atenţia asupra vinului într-o altă manieră, dar şi cu ceva umor. Public filmuleţe  şi povestesc despre experienţele mele legate de vin. Pot spune că fac ce-mi place şi asta mă bucură”, ne-a mărturisit Cosmin Tudoran, într-un recent interviu.

El n-a mai trecut nici pe la frizer

6-7-connect-r-barba.jpg

Connect-R (36 de ani) şi-a lăsat şi plete, şi barbă

 

Dar şi Connect-R sau Ştefan Mihalache se află în pas cu această modă care face furori printre vedetele masculine: ”Mi-am lăsat barbă pentru că îmi avantajează fizionomia. Schimbarea asta de look am făcut-o acum patru-cinci ani. Nu merg la salon, nici nu o aranjez cu ceară, barba mea este foarte uşor de gestionat, aşa că o aranjez singur”, ne-a declarat solistul, care a cunoscut celebritatea cu piesa ”Vara nu dorm”, lansată în urmă cu şase ani, şi care i-a băgat zeci de mii de euro în cont, din difuzări. Iată însă că, în timp ce cântăreţul şi-a lăsat plete, soţia lui, Mihaela sau Misha, pe numele ei de scenă, s-a tuns periuţă. Despre cei doi s-a zvonit că ar fi în divorţ, însă Misha a negat că s-ar fi despărţit. Connect-R a trecut prin multe transformări de imagine, de-a lungul vremii, el având, la debut, codiţe împletite, la care a decis însă să renunţe, înainte de nuntă. 

Loading...

Citește și

  • Catalin Botezatu operatie inima

    Cătălin Botezatu (51 de ani) ne-a oferit un show de zile mari marți, 22 mai, alături de manechinele sale de top, pe scena amplasată în interiorul unui restaurant din zona Pipera. Celebrul designer și-a prezentat noua colecție estivală, în colaborare cu un cunoscut lanţ de hypermarket, însă ne-a vorbit şi despre ultimele noutăţi din viaţa lui. Din păcate, cele legate de sănătate nu sunt deloc bune.

  • Dani Oțil nu agrează evenimentele mondene

    Dani Oțil (37 de ani) este un om foarte ocupat de când și-a deschis un restaurant, alături de un prieten apropiat care lucrează în domeniu, în urmă cu doi ani. Emisiunea Neața cu Răzvan și Dani și restaurantul îi ocupă tot timpul, dar prezentatorul nu se plânge, căci este mulțumit de felul în care se desfășoară lucrurile. Cunoscut pentru afirmațiile sale acide, Dani a dezvăluit recent de ce refuză să participe la multe dintre evenimentele mondene care au loc.

  • Vă mai amintiţi de celebra trupă Ca$$a Loco, care a dat lovitura la începutul anilor 2000 cu piesele “Sorel” sau “Vând Fân”? Cei trei solişti, Cosmin Tudoran, Bogdan Mureşan şi Leonard Muha, şi-au întrerupt activitatea în această formulă şi acum fiecare dintre ei e pe cont propriu. Între timp, Cosmin a devenit tătic, fiind topit după micuţa Andreea.

  • connect-r misha

    Connect-R își petrece din ce în ce mai mult cu soția lui, Misha, și fetița lor, Maya. Cei trei și-au petrecut ziua de duminică (7 iunie) făcând plajă la „ei acasă”, iar Connect-R a surprins-o pe soția lui într-o ipostază indecentă.

ClickPoftaBuna.ro 0
1
ClickPoftaBuna.ro : 0
ClickPoftaBuna.ro 1