Cu ce vedete a fost înlocuită Mirela Boureanu Vaida la Antena 1

12-13-vedete-2-col-mirela-vaida.jpg

Mirela Vaida are noroc să prezinte doar emisiuni cu şi despre cupluri

Din 31 iulie, la Antena 1 intră în vacanţă emisiunile „Acces direct” şi 2K1”, ambele emisiuni fiind prezentate de Mirela Boreanu Vaida. În locul Mirelei vor apărea alte două vedete.

De la ora 14.00, pe tronsonul emisiunii „2K1” începe „Nuntă cu scântei”. E vorba de o emisiune despre cum să organizezi pas cu pas și în timp record - doar o săptămână - o nuntă perfectă. “Nuntă cu scântei” se va difuza din 31 iulie, de luni până vineri, de la ora 14.00. Astfel, dacă la începutul ediției de luni publicul face cunoștintă cu viitorii miri, dar și cu familiile acestora, în ediția de vineri participă deja la nunta lor. Gazda emisiunii este Ana Morodan, primul blogger de stil personal din România.

ana-morodan-daje-venin-vipera-influencer-23.png

Ana Morodan va fi gazda emisiunii „Nuntă cu scântei”

La “Nuntă cu scântei”, cuplurile participante care ajung în faţa altarului vor avea parte de organizarea nunții la care visează, în doar o săptămână. Cu o singură condiţie: să lase întregul control al nunţii in mâinile mamelor lor! Cele două cuscre îşi vor disputa supremaţia într-o serie de confruntări inedite, la capătul cărora doar una dintre ele va ieşi învingătoare. Un rol cheie în emisiune îl va avea specialistul în organizări de evenimente Ama - Ana Haralambie, fondator al Ghidului Miresei, un cunoscut și experimentat wedding planner din România și organizator al celui mai mare târg dedicat nunților, Ea le va îndruma paşii mamelor către nunta pe care o doresc pentru copiii lor. Producătorul formatului este compania Sinevizyon Tv Production, care realizat primul reality-show matrimonial, “Noră pentru mama”, precum și formatul de succes “Mireasă pentru fiul meu”.

Pepe se distrează cu “Gashka Mare”

Antena 1 își face “Gashka mare” pentru vara asta și se mută la Divertiland, unde îi invită pe toți telespectatorii la distracție, cu jocuri de vară și o mulțime de alte surprize. Pepe va fi gazda perfectă pentru această emisiune care se va desfășura începând cu 31 iulie,  de luni până vineri, de la ora 17.00, timp de două ore.

pepe_are_emisiune_de_vara_la_antena_1.png

Pepe face Gashkă mare în fiecare zi a săptâmânii la Antena 1

La emisiunea “Gashka mare”, două familii sau două găști de prieteni (trei-patru membri de fiecare echipă) se vor “duela” într-o competiție extrem de haioasă. Probe fizice, quizz-uri și provocări “pe apă” îi vor pune pe concurenți în dificultate, dar vor stârni râsete și vor genera simpatie. Fiecare tabără va fi condusă în “luptă” de câte un căpitan pe măsură, gata să o susțină în fiecare clipă. Aceștia vor fi Dorian Popa, care își va arăta mușchii, și la propriu și la figurat, și simpatica Theo Rose. “Vara asta îmi voi petrece vacanța cu toți românii. Și sunt bucuros că ne vom vedea în direct, în fiecare zi, de luni până vineri, toată luna august. Așa că vă sfătuiesc să vă înscrieți în joc, pentru că va fi o competiție frumoasă, veselă, haioasă, în care vă veți distra foarte tare. Vor fi jocuri de familie, de îndemânare, jocuri care vă vor testa prietenia, toate însă extrem de amuzante”, spune Pepe, gazda show-ului.

Echipa câștigătoare va fi recompensată la finalul fiecărei ediții cu un premiu, însă nici echipa mai puțin norocoasă nu va pleca acasă cu mâna goală. De asemenea, oamenii obișnuiți aflați în momentul acela în parcul acvatic de distracții vor fi implicați în joc, în cadrul unei probe speciale, “proba publicului”, dotată cu premii atractive. Competiția va fi presărată cu momente artistice susținute de invitații speciali ai fiecărei ediții.

Dorian Popa va mai avea o misiune în cadrul show-ului, aceea de a pleca în diferite locuri de vacanță, la munte sau la mare, ca să găsească cele mai “cool” subiecte ale verii. El va fi reporterul special care va aduce materiale inedite, haioase, trăsnite, din locurile unde românii își petrec vacanța.

Loading...

Citește și

  • mirela boureanu vaida copii

    Mirela Boureanu Vaida are treabă multă acasă! De când a renunţat la postul de prezentatoare a emisiunii “Mireasă pentru fiul meu”, de la Antena 1, vedeta a mărturisit că cei doi copii ai săi îi ocupă tot timpul. Fanii au remarcat că s-a dedicat vieţii de familie şi au creat pagini de Facebook, grupuri speciale şi forumuri, dorind să o revadă din nou pe sticlă.

  • mirela boureanu vaida

    Mirela Boureanu Vaida (34 de ani), fosta prezentatoare a emisiunii "Mireasă pentru fiul meu", a devenit mămică pentru a doua oară în luna august a acestui an, când a adus pe lume un băiețel. Mirela și soțul ei au și o fetiță, Carla Maria, pe care vedeta tv a născut-o în februarie 2015.

  • mirela boureanu vaida

    La aproape trei luni de când a devenit mămică pentru a doua oară, Mirela Boureanu Vaida a trecut din nou prin clipe de fericire. Vedeta de televiziune a fost naşă de cununie la nunta unor tineri frumoşi. Deşi este obişnuită cu atmosfera, ea fiind prezentatoarea emisiunii "Mireasă pentru fiul meu" de la Antena 1, gazda show-ului matrimonial abia a putut să-şi stăpânească emoţiile în timpul ceremoniei religioase, aşa că la iesirea din biserică şi-a ascund chipul sub o pereche de ochelari de soare.

  • mirela boureanu vaida copii munca

    Mirela Boureanu Vaida este o mămică fericită! Mândră de micuții ei, prezentatoarea i-a luat cu ea la job, unde copiii au fost în centrul atenției. Deși are un program încărcat, reușește cu brio să împace și capra și varza, așa cum spune o vorbă românească.