CTP, mesaj dur la adresa lui Selly: «Când dai 70.000 de euro pe o mașină, ai probleme interioare nu simple»

944624_441490072630102_1823992839_n.jpg

Cristian Tudor Popescu îl critica dur pe Selly
Citeste tot despre: 

Se mândrea recent cu mașina de lux pe care și-a achiziționat-o din banii făcuți din vlogging, însă se pare că Selly va trebui să mai scoată din buzunar vreo 5-6 mii de euro pentru a-și repara mașina. Asta pentru că tânărul, care a obținut de curând carnetul de conducere, nici nu și-a cumpărat bine bijuteria pe roți că a și făcut accident. Cristian Tudor Popescu l-a criticat pe tânărul vlogger.

Deși a promis că va conduce prudent însă, tânărul de 19 ani a provocat un accident în Capitală, în urma căruia bolidul său a avut de suferit cel mai mult. Daunele au fost, din fericire, doar la autoturism însă, nicio altă persoană nefiind rănită în urma accidentului auto. Din filmările care au ajuns ulterior pe platformele de socializare, accidentul pare să fi avut loc pe bulevardul Aviatorilor. Se pare, de asemenea, că el a fost vinovat pentru coliziune.

„Eu n-am vrut să vorbesc despre subiectul acesta. Și nici măcar nu am vrut să se afle. Dar din moment ce a ajuns peste tot în presă, haideți mai bine să vă povestesc eu exact cum s-a întâmplat. Am făcut un accident din vina mea în sensul giratoriu de la Aviatorilor. Eu eram pe banda depărtată de sensul circular și voiam să fac stânga. M-am încadrat prost, în timp ce tipul care a intrat în mine era aproape de sens și în loc să facă stânga, el voia să meargă înainte. Deci cumva amândoi eram încadrați prost.

Eu am greșit când am vrut să schimb banda. Eu nu l-am văzut pe el. M-am asigurat, am mers înainte și el a intrat în mine. Cel mai important e că eu sunt bine și că omul acela este bine”, a povestit Selly pe rețelele de socializare.

Cristian Tudor Popescu a explicat de ce nu i se pare normal gestul făcut de Selly.

„Persoanele astea care umblă cu geci de 1.500 de euro și cu mașini de 70.000 de euro, cum l-am văzut pe băiatul acesta, vloggerul, a venit aici, la Digi, Selly sau Selby, era reprezentantul noii generații, care vine cu forță, cu entuziasm, să lichideze vechile structuri îmbrătrânite, dinozaurii… Frumos, revoluționar!… Și-acum văz că prima lui grijă este să-și ia la… cât are, nu știu, 16-17-18 ani, cred că n-are 20 de ani, își ia mașină de 70.000 de euro, pe care, de altfel, a și ciocnit-o”, a spus CTP, la Digi24.

”Ce este rău în asta”, a fost întrebat CTP de moderator: „Păi, pentru mine este rău. Ce să fac? Eu sunt de modă veche. Când dai 70.000 de euro pe o mașină înseamnă că ai niște probleme interioare nu simple. Sunt convins, are bani mulți. Problema nu este câți bani ai, problema este decența consumului și a achizițiilor. Asta este problema. Problema e ce faci cu banii ăia, indiferent câți ai avea, mulți, puțini”, a punctat Cristian Tudor Popescu în emisiunea „Cap limpede”.

Cine este Selly, cel mai faimos român vlogger de pe Youtube

Selly s-a născut pe 28  februarie 2001, în Craiova. Mama sa este profesoară de matematică, iar tatăl lui este un ingier silvic. Chiar dacă a crescut într-o familie cu posibilități materiale modeste, părinții lui Selly i-au oferit ceva – spune el – mult mai important, adică timpul lor.

Selly a fost dintotdeauna un copil foarte curios, iar acest lucru l-a făcut să-și dorească să experimenteze lucruri noi. A fost de mic interesat de TV, de felul în care se schimbă unghiul de filmare, perspectiva. Selly spune că a stat foarte mult în fața calculatorului când era mic, dar de multe ori i se părea că internetul e mult mai interesant și mai complex decât lumea din jur. Nu consideră, însă, că statul în fața calculatorului este un lucru bun, în sine. 

selly.jpg

Selly a făcut accident cu bolidul de 70.000 de euro
Foto Instagram

Odată ce a început să înțeleagă și engleza, internetul și YouTube-ul i s-au părut și mai fascinante. Apoi a descoperit programul Video Mowie Maker și de atunci a început să-i bată la cap pe ai lui să-i cumpere o cameră video. După jumătate de an de rugăminți fierbinți  a primit cameră, o Toshiba, dar acela a fost începutul. Din momentul în care a primit camera, a început să filmeze aproape non-stop și s-a ținut de treabă, reușind ulterior să ajungă la un număr impresionat de urmăritori.

Loading...

Citește și

ClickPoftaBuna.ro 0 ClickPoftaBuna.ro 1