Cristiana Copos și-a iertat soțul infidel. Ce mesaj i-a transmis lui George Copos de ziua lui

Ultima actualizare:

    George Copos şi Cristiana Copos s-au cunoscut în 1981, pe vremea când erau studenţi
George Copos şi Cristiana Copos s-au cunoscut în 1981, pe vremea când erau studenţi

Multe cupluri nici măcar nu se mai saluta după divorț, darămite să mai rămână în relații amicale. Iată însă că există și excepții de la regulă și este cazul Cristianei Copos care, deși a fost înșelată de fostul soț, care a făcut și un copil cu amanta, a reușit să dea totul uitării. Afacerista a făcut un gest elegant cu ocazia zilei de naștere a lui George Copos, pe care l-a felicitat public, pe pagina de Facebook a cofetăriei, afacere pe care au ridicat-o împreună.

În anul 2006, celebrul milionar și fost finanțatorul al echipei de fotbal Rapid, George Copos, "a uitat" că este însurat și s-a "apropiat" de una dintre angajatele sale, Elena Stoica. A continuat relația pe ascuns cu blondina, iar relația lor a trecut la un alt nivel după ce aceasta a rămas însărcinată. Soția Cristiana Copos a fost dărâmată atunci când a aflat, însă a reușit să treacă peste acest pas.

Elena, George Copos și fiica lor, Daria
Elena, George Copos și fiica lor, Daria

În urmă cu doi ani au decis să divorțeze, iar Copos a rămas cu iubita cu care are o fetiță, acum în vârstă de 9 ani. Iată că după 14 ani de suferință, Cristiana l-a iertat și a rămas chiar prietenă cu fostul soț, iar astăzi, 27 martie, când acesta împlinește vârsta de 67 de ani, a făcut un gest plin de eleganță, care demonstrează că este, într-adevăr, o doamnă. Afacerista a ținut să își felicite fostul partener de viață în mod public, chiar pe pagina de Facebook a cofetărie pe care o deține. Aceasta a postat o fotografie cu George Copos alături de mesajul : "La mulți ani frumoși și sănătoși tuturor sărbătoriților de astăzi" 

George și Cristiana s-au cunoscut în studenție 

George Copos şi Cristiana Copos s-au cunoscut în 1981, pe vremea când erau studenţi, iar şase luni mai târziu s-au căsătorit. Tot împreună, au făcut primul milion de dolari din electronice. Au o fiică Alexandra în vârstă de 34 de ani, care a studiat la Universitatea Princeton, în Statele Unite, şi care se ocupă acum de afacerile familiei. În august 2014, Copos a fost condamnat la patru ani de închisoare în ”Dosarul Transferurilor”, însă a fost eliberat după un an şi o lună, pentru bună purtare şi pentru că a scris cinci cărţi. În perioada detenţiei, Alexandra s-a ocupat serios de afaceri. Averea familiei e socotită la 200 de milioane de dolari, reprezentând magazinele Ana Pan, proiecte imobiliare şi 7 hoteluri în Bucureşti, Eforie şi Poiana Braşov.

Citește și:

Iată dovada că amanta lui George Copos i-a devenit soţie!

EXCLUSIV George Copos, cu amanta tinerică şi cu fetiţa lor la cumpărături

image
image
image
image
image
image
Maria Lătărețu a fost  supranumită de  arabi ”regină” și au  adulat o pentru vocea ei  jpeg
image png
image png
stela popescu scaune (1) png
gestul facut de catalin dobrescu oana radu webp
cardi b sexy instagram jpg
puiu calinescu jpg
banner maria constantin png
image
actualitate.net
image
actualitate.net