Coronavirusul a băgat spaima în televiziuni! Dan Negru, Liviu Vârciu şi Gina Pistol au rămas o lună fără emisiuni

Ultima actualizare:
Andreea Mantea filmează  ”Puterea dragostei”,  în Turcia (Kanal D)
Andreea Mantea filmează ”Puterea dragostei”, în Turcia (Kanal D)

Pandemia de coronavirus a băgat spaima şi în oamenii de radio şi de tv, astfel că echipele de management au luat măsuri drastice, pentru a nu pune în joc sănătatea angajaţilor. Antena 1 şi-a trimis acasă multe vedete, printre ele numărându-se Gina Pistol, Dan Negru, Liviu Vârciu, dar şi actorii din serialul ”Sacrificiul”. Şi Virgil Ianţu, de la TVR 2, are aceeaşi soartă, cu emisiunea lui, ”Câştigă România!”.

Antena 1 a anunţat, printr-un comunicat, că mai multe  producţii vor intra într-un concediu forţat, astfel, gazdele emisiunilor-concurs „Chefi la cuţite”, „Next Star”, „Take me out”, prezentate de Gina Pistol (38 de ani), Dan Negru  (49 de ani) şi de Liviu Vârciu, care astăzi împlineşte 39 de ani, vor sta acasă cel puţin 30 de zile, cu posibilitate de prelungire a termenului: ”Am suspendat filmările la Next Star! Pentru că Next Star este despre îmbrăţişări şi deocamdată nu le mai putem face.

Radu Vâlcan se află  în Republica Dominicană,  cu ”Insula iubirii”  (Antena1)
Radu Vâlcan se află în Republica Dominicană, cu ”Insula iubirii” (Antena1)

Aşa că ne oprim puţin ca să ne îmbrăţişăm mai puternic cât de curând! Când veţi vedea din nou la televizor copii îmbrăţişaţi, vom şti că totul a trecut”, a postat Dan, ieri, un mesaj, pe conturile sociale. Şi actorii din serialul „Sacrificiul” au fost întorşi din drum, fiind suspendată munca pe platoul de filmare.

Grațiela Duban,  concurentă în Republica  Dominicană, la “Survivor  România” (Kanal D)
Grațiela Duban, concurentă în Republica Dominicană, la “Survivor România” (Kanal D)

În plus, au avut loc acţiuni de dezinfecţie în toate clădirile în care trustul Intact îşi desfăşoară activitatea. Antena 1 are totuşi filmat în avans emisiunile de divertisment ”Asia Express” şi “Nea Marin”, care vor fi difuzate, în continuare, conform programului stabilit. Şi PRO TV se află în gardă, prin limitarea invitaţilor la emisiunile “La Măruţă” şi “Vorbeşte lumea”, prezentate de Cătălin Măruţă (42 de ani), Cove  (45 de ani) şi de Adela Popescu (33 de ani). 

Şi «Cârcotaşii» de la Prima TV iau pauză

Serialul “Vlad”, show-ul “Românii au talent” şi “Gospodar fără pereche” au ediţii filmate în avans. La Kanal D se continuă momentan filmările din Republica Dominică pentru “Survivor -România”, dar încă nu s-a decis nimic în privinţa continuării concursului ”Bravo, ai stil!- Celebrities”.

Dan Negru,  prezentatorul  emisiunii  ”Next Star”  (Antena 1)
Dan Negru, prezentatorul emisiunii ”Next Star” (Antena 1)

Au fost întrerupte şi filmările de la TVR 2 ale lui Virgil Ianţu  (49 de ani), pentru concursul de cultură generală ”Câştigă România!”. Mai norocos de fel, Paul Surugiu - Fuego  (43 de ani) a apucat să înregistreze din timp câteva ediţii ale emisiunii de divertisment “Drag de România mea”, difuzată de TVR 2.

Virgil Ianţu,   prezentator  concurs  ”Câştigă  România!”  (TVR 2)
Virgil Ianţu, prezentator concurs ”Câştigă România!” (TVR 2)

Situaţia e delicată şi la Prima TV, unde au luat o pauză și filmările pentru “Cronica Cârcotaşilor”. Nici posturile de radio nu au viaţa uşoară. Vedetele Radio ZU, Mihai Morar  (38 de ani) şi Răzvan Popescu sunt pregătite să transmită chiar şi din propria lor sufragerie: ”Mi se va monta azi (n.r.- ieri) aparatura, pentru a putea lucra de acasă, la nevoie”, ne-a declarat Răzvan. Iar Mihai a postat ieri pe conturile sociale un mesaj cu rimă: ”Pregătiţi să mutăm radioul acasă/, Dacă situaţia va fi «groasă”/, Calmi, şi în stare de urgenţă/, Nu plecăm de pe frecvenţă».

Ei rămân să filmeze în Turcia şi în Republica Dominicană

Gina Pistol,  sexy-amfitrioana  concursului  culinar ”Chefi  la cuţite”  (Antena 1)
Gina Pistol, sexy-amfitrioana concursului culinar ”Chefi la cuţite” (Antena 1)

Vedetele de televiziune care se află în străinătate, unde au loc filmările unor emisiuni de succes, continuă, momentan, munca.

Mihai Morar, alături  de colegii lui, de la  Radio ZU. Daniel Buzdugan  poartă mănuşi chirurgicale
Mihai Morar, alături de colegii lui, de la Radio ZU. Daniel Buzdugan poartă mănuşi chirurgicale

Andreea Mantea (33 de ani) este în Turcia, unde înregistrează emisiunea “Puterea dragostei”, difuzată zilnic de Kanal D,  Radu Vâlcan (42 de ani) s-a pozat din Republica Dominicană, unde se trag cadre pentru show-ul “Insula iubirii”, difuzat de  Antena 1, iar Dan Cruceru (38 de ani) filmează tot în Republica Dominicană pentru reality-showul “Survivor România”, de la Kanal D, alături de concurenții Elena Ionescu, Grațiela Duban (33 de ani) și de Sonny Flame, recent intrat în competiție.


    Radu Vâlcan se află  în Republica Dominicană,  cu ”Insula iubirii”  (Antena1)
Radu Vâlcan se află în Republica Dominicană, cu ”Insula iubirii” (Antena1)

Deși au emoții pentru cei dragi, rămași acasă, ei se străduiesc să se concentreze pe platourile de filmare, căci aceste colaborări le aduc bani frumoși, în cont. În plus, nici nu se pot retrage oricând.

image
image
image
image
image
image
carmen bruma fb jpg
image png
sean diddy profimedia jpg
image png
image png
banner dan negru 2 png
Georgiana Lobonț are o finuță de un an de zile, pe nume Ștefania, care este o frumusețe de fetiță
banner oana mizil png
image
actualitate.net
image
actualitate.net