Codin Maticiuc, la ora bilanţului! Ce a făcut până la 35 de ani

Ultima actualizare:

    "Craiul de Dorobanți" a împlinit 35 de aniFoto: Arhiva personală
"Craiul de Dorobanți" a împlinit 35 de aniFoto: Arhiva personală

Un an a trecut de când Codin Maticiuc s-a lansat ca scriitor. Prezentat mai mult ca un "crai de Dorobanţi", tânărul om de afaceri s-a achitat cu vârf şi îndesat de această latură care i-a fost atribuită, însă a reuşit să stârnească şi laudele criticilor. "Consumatorul de suflete", cartea scrisă chiar de Codin, a fost apreciată de specialiştii genului, fapt care nu a putut decât să-l bucure.

Codin a fost, de-a lungul anilor, un personaj  bine ancorat în presa mondenă. A fost surprins în compania multor domnişoare superbe, fumând trabuc, dansând pe mese sau la volanul unor bolizi de top. Omul de afaceri recunoaşte că are astfel de  activităţi, însă puţini cunosc în întregime toate activităţile acestuia, printre care se numără şi susţinerea financiară a unui orfelinat, de care familia Maticiuc se îngrijeşte de mai bine de douăzeci de ani. Maticiuc a trecut luni în revistă, în stilul lui caracteristic, ce a bifat până la vârsta de 35 de ani, pe care tocmai ce i-a împlinit. "Astăzi împlinesc 35 de ani. 35 de ani de golănie, depravare şi superficialitate pe acest Pământ (da, mă..şi copil eram tot un distrus) şi nu m-am spovedit niciodată. O voi face aici, pe Facebook, în loc de biserică. Am 35 de ani şi 906 sticle de votcă băute, 308 de whiskey, 796 de vin, 10-11 de tequila şi 70-80 de beri. Am fumat 14.000-14.500 de trabucuri, am dansat pe 76 de mese. Am împărţit 20-30 de pumni şi încasat cam tot pe atâţia. Am f***t...am f***t. Am şi fost f***t în această viaţă. Am jucat poker şi ruletă, m-am ferit de black jack cât am putut. Am fost plecat dar m-am întors. Mi-am vândut sufletul, dar am luat un preţ bun", a scris Codin pe reţeaua de socializare. mesajul lui a strâns rapid peste 1.500 de aprecieri. 

În 2013, Codin maticiuc și-a înființat propria companie de producție de film, Watch Me Productions, și în același an a produs primul film: Deja Vu, în regia lui Dan Chișu. De asemenea, este coproducătorul filmelor București Non-Stop (2014) și YouTube Bazar (2015). "Consumatorul de Suflete" reprezintă debutul său editorial.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Ion Tiriac (Sportpictures) jpg
image
image
image
image
image
image
FotoJet (16) jpg
image png
lavinia si banica jpg
Artista s-a aflat în pragul anorexiei
vedete la un pas de moarte jpg
monica tatoiu
Alexandru Ciucu jpg
tania popa colaj facebook jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net