Cine sunt cei doi câștigători de la Exatlon 2019. Iată ce nu știați despre ei

ion-surdu-finalist-exatlon-2.jpg

Cine sunt cei doi câștigători de la Exatlon

Cel de-al treilea sezon al emisiunii “Exatlon” se apropie de marea finală de pe 9 iunie. De această dată vor exista doi câștigători ai sezonului, o fată și un băiat, care vor pleca acasă cu câte 50.000 de euro. iar Click! a aflat cine sunt cei doi norocoși.

Ion Surdu-luptător MMA (23 de ani) și Andreea Arsine-atletă (30 de ani), ambii din echipa “Faimoșilor” ar fi cei doi care vor intra în posesia marelor sume de bani. 

După cinci luni de competiție în Republica Dominicană, Click! a aflat câștigătorii actualei ediții. 

Cine este Ion Surdu, unul dintre cei doi câștigători de la Exatlon

Concurentul Exatlon este originar din republica Moldova, dar s-a mutat în România, în Cluj – Napoca, la vârsta de 16 ani. La doar 18 ani a hotărât să se angajeze astfel că, primul său job a fost ca manipulant marfă la un depozit, meserie care i-a solicitat forta fizică. La scurt timp după această experiență profesională, el a ales să se facă barman. 

„Am început ca ajutor de barman și treptat am prins meseria, din ajutor am devenit barman. Sunt expert în shot-uri, dar știu să fac și cocktail-uri, smoothie-uri  sau limonade. Îmi place foarte mult cafeaua și știu să fac desene în cappuccino,  sunt un fel de barista, ultimul meu job a fost la un coffee shop în Cluj. Am trecut prin toată partea de industrie ospitalieră, numai în bucătarie nu am intrat”, a declarat faimosul de la Exatlon, înainte de a pleca în Republica Dominicană.

Ion Surdu visează să-și deschidă un local unde oamenii se simt ca acasă și vin să lege prietenii într-o atmosferă plăcută și relaxantă. 

„Vreau să îmi deschid un local, dar știu că trebuie să fiu permanent acolo, trebuie să mă dedic 100% sau mai mult, pentru că viitorul depinde de mine și momentan nu îmi permit, vreau să îmi fac un viitor și o carieră în domeniul sportiv. Dar, cu siguranță, la un moment dat voi face și altceva și, dacă decid să îmi deschid un local, acesta ar fi simplu, un loc unde poți să vii să povestești cu oricine de acolo, unde să te simți bine, unde să intri, indiferent de oră, să bei o cafea bună, să poți să bei un vin bun, să poți să socializezi cu oricare dintre oamenii ce stau acolo. Un loc unde să te simți bine”, a declarat luptătorul.

Cine este Andreea Arsine

Andreea Arsine este o mărşăluitoare română care s-a născut la Botoșani. Ea ales să se apuce de atletism la vârsta de 8 ani la sfatul tatălui ei, antrenor de box și atlet de performanţă la categoria de veterani. După trei luni de pregătire, ea a devenit campioană naţională la vârstă, stabilind un nou record naţional. A activat mai întâi la LPS Botoşani sub îndrumarea Mihaelei Ungureanu şi lui Florin Melinte, apoi la CS Botoşani, unde antrenorul ei a fost Dan Mighiu. La vârsta de 21 ani s-a retras din activitatea competiţională din cauza lipsei de condiţii. Timp de cinci ani a lucrat ca factor poştal la Poşta Română. În memoria tatălui, care a murit în toamna anului 2013, s-a întors pe pistă. S-a legitimat la CSU Galaţi, unde se antrenează sub îndrumarea Veronicei Marinescu. La Campionatul naţional din 2015 de la Piteşti şi-a stabilit un nou record personal la 10 km cu un timp de 45:39 şi la 20 km cu un timp de 1:34:53, cucerind astfel medalia de aur. În aprilie 2016 şi-a îndeplinit baremul pentru Jocurile Olimpice de vară din 2016 de la Rio de Janeiro cu un timp de 1:35:45 la cursa de 20 km marş de la Poděbrady. În paralel este instructoare de fitness, potrivit wikipedia.org. 

Loading...

Citește și

  • cristina constantinescu

    Click! a stat de vorbă cu trei dintre foştii concurenţi de la „Exatlon” (Kanal D), cei mai răniţi, „războinicii” Irina Postolea şi Andrei Angelescu, dar şi cu ultima ieşită din competiţie, „faimoasa” Cristina Constantinescu, alias Kiki. Ei au povestit în exclusivitate penntru Click! cum a fost în Republica Dominicană, ce probleme de sănătate au avut şi ce va urma în viitorul apropiat.

  • adina buzatu sedinta foto exatlon

    Au făcut furori la „Exatlon”, concursul tv unde s-au afișat la bustul gol, dar știu si să se îmbrace la patru ace, în costume elegante. Iulian Pîtea și Ciprian Silași au devenit manechini pentru Adina Buzatu. Cei doi foști concurenți de la „Exatlon” au realizat o sedință foto maraton, pentru care stilista a scos untul din ei, căci i-a pus să schimbe 100 de ținute.

ClickPoftaBuna.ro 0 ClickPoftaBuna.ro 1
3
ClickPoftaBuna.ro : 1