Cine a plecat acasă de la Ferma Vedetelor! Începe lupta pentru marea finală

Ultima actualizare:

    Cei doi care s-au duelat au fost Cosmin Natanticu și Dinu Maxer Foto Facebook
Cei doi care s-au duelat au fost Cosmin Natanticu și Dinu Maxer Foto Facebook

Ediția de joi, 3 mai, a emisiunii Ferma Vedetelor s-a terminat cu eliminarea unui concurent. Cel care a plecat acasă, în urma duelului, a fost Dinu Maxer.

Duelul ediției din această seară s-a dat între Dinu Maxer, propus de Vladimir Drăghia, și Cosmin Natanticu, provocat de Dinu. A fost primul duel în care Natanticu a participat de când este în competiție, în timp ce pentru Maxer, aceasta a fost a treia oară în care s-a aflat în această ipostază. Probele, în număr de trei, au fost din categoria „rezistență” și au constat în diverse activități solicitante din punct de vedere fizic.

În prima probă, cei doi au trebuit să bată un număr impresionant de cuie, într-un timp de 10 minute. Cuiele trebuiau bătute corect, până la capăt, făcându-se o verificare amănunțită în acest sens, după terminarea probei, cu ajutorul unei rigle. Cel care a reușit să bată cele mai multe cuie, și anume 27, dintre care doar 25 au fost bătute corect, a fost Cosmin Natanticu, depășindu-l pe Dinu Maxer cu doar un cui. 

Cea de-a doua probă s-a numit „Arcașii” și a constat în tragerea a 7 săgeți, la o țintă aflată la 10 metrii. Cel care a căștigat această probă a fost tot Cosmin Natanticu, care a reușit să trimită săgețile în locurile cu cele mai multe puncte de pe țintă, nimerind chiar și mijlocul acesteia. Scorul a fost de 43 la 11, Cosmin câștigând astfel proba, în mod detașat. 

Din această cauză, Cosmin conducând deja duelul cu 2-0, nu s-a mai organizat o a treia probă, Dinu Maxer fiind nevoit să părăsească Ferma Vedetelor și să își ia adio de la premiul de 50 de mii de euro. „Prefer să ies din competiție din cauza unui duel, și nu votat de cei pe care i-am dat eu afară”, a susținut Dinu. 

Cosmin s-a calificat astfel printre ultimii șase concurenți, care se vor lupta în edițiile următoare, pentru marele premiu. Aceștia sunt: Vladimir Drăghia, Grațiela Duban, Rona Hartner, Cosmin Natanticu, Tania Popa și Cătălin Neamțu. 

image
image
image
image
image
image
image png
banner dan negru 2 png
Georgiana Lobonț are o finuță de un an de zile, pe nume Ștefania, care este o frumusețe de fetiță
banner oana mizil png
banner Vero Căliman png
Shakira si Pique jpeg
banner jador png
image png
image
actualitate.net
image
actualitate.net