Cezara Dafinescu, prima apariţie pe scenă după operaţia la şold

Ultima actualizare:

    Cezara a susţinut spectacolele  pe un fotoliu, pentru că nu are  voie să stea prea mult în picioare
Cezara a susţinut spectacolele pe un fotoliu, pentru că nu are voie să stea prea mult în picioare

Doamna teatrului românesc a revenit pe scenă, după luni întregi în care a zăcut pe patul de spital, în urma operaţiei la şold.

După o programare eşuată a spectacolului ”Jumătatea mea, Bărbatul”, care trebuia să aibă loc pe 8 martie, Cezara Dafinescu (68 de ani)  a reuşit să umple Palatul Culturii Teodor Costescu, din Severin, şi Centrul Cultural Nicolae Bălcescu, din Bucureşti.

Frumoasă, coafată, machiată şi îmbrăcată în culoarea ei preferată, negru, artista a fost intens aplaudată de spectatori.

Apariţia a fost de senzaţie, astfel că nici nu ai fi zis că a trecut printr-o grea suferinţă.

De săptămâna aceasta, Cezara va merge la recuperare, întrucât nu este în totalitate vindecată după intervenţia chirurgicală. Pe parcursul piesei, a stat pe un fotoliu, pentru că medicii i-au interzis să se obosească prea mult.

La final, artista s-a fotografiat cu fanii ei şi a acordat zeci de autografe.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
fabrica DeLonghi jpg
image
image
image
image
image
image
Captură de ecran din 2024 04 23 la 12 10 33 logo png
image png
image png
image png
Vlad Gherman și Oana Moșneagu se căsătoresc la doi ani de relație
cub nicoleta luciu png
WhatsApp Image 2024 04 22 at 19 15 39 jpeg
Banner gina pistol png
image
actualitate.net
image
actualitate.net