Ce provocare i-a lansat Paul lui Despot, după «Vocea»: «Să vedem care e mai bun!»

Ultima actualizare:

    Paul Panaitfoto: arhiva personală
Paul Panaitfoto: arhiva personală

Paul Panait de la Gaz pe Foc a fost furios după ce prestația lui pe scena de la „Vocea României” nu a întors niciun scaun.

Jurații au fost surprinși când s-au întors și au văzut cine cânta. S-au simțit prost că nu l-au ales și au încercat să îi explice ce a făcut greșit ori ce au simțit în vocea lui și i-a determinat să nu apese butonul.

Paul a fost cel mai deranjat de reacția lui Adi Despot, și deși pe moment nu și-a exprimat aceste gânduri, cântărețul i-a adresat o provocare pe Facebook, ulterior.

„Provocare lansată lui Adi Despot: aș vrea să-l invit într-o emisiune să cântăm împreună pop, rock, folclor, orice, absolut orice stil muzical, să vedem care e mai bun. Așa că, aștept și voi să-mi spuneți dacă merită sau nu provocarea. Eu zic că merită, nu?”, i-a transmis Paul, printr-un video.

Fanii lui l-au susținut în rubrica de comentarii. „Merită provocarea! Dar o va accepta, oare?”, „Succes!”, „Foarte bine, măcar poți arăta ce au pierdut!”, au fost câteva dintre mesajele pe care i le-au transmis aceștia.

image
image
image
image
image
image
banner dan negru 2 png
Georgiana Lobonț are o finuță de un an de zile, pe nume Ștefania, care este o frumusețe de fetiță
banner oana mizil png
banner Vero Căliman png
Shakira si Pique jpeg
banner jador png
image png
image png
image
actualitate.net
image
actualitate.net