Ce mesaj de suflet a primit Lora cu șapte luni înainte ca mama sa să moară: «Suntem un tot»

Ultima actualizare:
Lora a publicat o poză de colecție cu mama ei
Lora a publicat o poză de colecție cu mama ei

Lora și mama ei au avut o relație foarte apropiată, dar vedeta trece prin clipe grele de când mama ei s-a stins din viață. Artista a publicat un mesaj pe rețelele de socializare, unde a explicat cât de mult a însemnat mama ei pentru ea. Alături de mesajul emoționant, Lora a atașat și o poză de colecție, de pe vremea când era doar un bebeluș, iar mama ei era foarte protectivă.

Lora are sufletul trist de când o bucată i s-a rupt când mama ei s-a stins din viață, dar cu toate acestea, încearcă să mențină amintirea mamei sale și a iubirii pe care și-au purtat-o intactă și neatinsă. Astfel că, artista a publicat o fotografie și un mesaj pe rețelele de socializare, care cu siguranță că au smuls lacrimi din ochii fanilor.


    Lora a publicat o poză de colecție cu mama eiFoto Instagram
Lora a publicat o poză de colecție cu mama eiFoto Instagram

"Ca să respect adevarul istoric, ai fost un bebe destul de liniștit, ai început să te agiți dupa 3 noaptea, iar când s-a facut lumina afară ai hotărât să mă convingi că vei scoate nasul la soare :) n-am fost prea agitată, îmi frecam spatele că să mai atenuez durerea, am fost organizată, am aranjat cu un vecin să ma duca cu mașina la spital, cu bagăjelul, totul a fost exact la timp, am trecut și de faza cu sala de travaliu, făra urlete jenante, iar la 10,30 cand ți-am auzit piuitul m-am liniștit complet...erau alții in jur care începusera agitația:) prioritatea imediată era papică, ori eu n-aveam ce să-ți dau....ai fost alăptătă de o alta mamică din salon până am avut eu lapte...urmatoarea grijă a fost numele...alt circ, altă batalie pe care am câstigat-o :) cum-necum, mi-au cam ieșit treburile așa cum am vrut, și mă gândesc acum că Dumnezeu m-a ajutat pentru că am fost rezonabilă, n-am cerut imposibilul...și cu siguranță tot Dumnezeu ne-a adus împreuna, suntem un "tot" destinat să faca bine în viața asta, atât cât se poate și cui merită....să împrăștiem iubire acolo unde e teren fertil, și unde nu mai pot eu, să fii tu ! Putere iți doresc și ganduri bune, protecție divină și ajutor necondiționat de la cei ce te iubesc! Știu că vei fi cu siguranță un OM adevărat!" - Mama” , a fost mesajul pe care Lora l-a postat în dreptul fotografiei.

Lora și-a dus mama la operație în Turcia

În 2014, mama Lorei a trecut printr-o intervenție chirurgicală de mastectomie la sânul stâng. Medicii spitalului la care a fost internată în Turcia au confirmat faptul că era vorba de cancer la sân și au recomandat operația de mastectomie. Operația a durat trei ore, iar Lora a primit consiliere psihologică din partea unui specialist, cât timp mama ei s-a aflat în blocul operator.

„Mamei mele i-a fost tăiat sânul! I s-a făcut o operație de mastectomie totală la sânul stâng. Exista posibilitatea aceasta și era oarecum pregătită pentru ea. Pentru mine a fost cumplit, dar trebuia să mă țin tare în fața ei. Am fost ajutată de un psiholog ca să depășesc momentul și am primit suport moral pe parcursul celor trei ore în care mama s-a aflat în sala de operații. Cei din spital m-au văzut plângând și au trimis un medic psiholog care să stea de vorba cu mine. Am simțit un val de afecțiune din partea tuturor, a medicilor, a personalului. Oamenilor din țară îmi trimiteau mesaje de încurajare și se rugau pentru noi”, a declarat Lora la vremea respectivă în presă.

Mama Lorei, operată și în 2013, la Iași

În anul 2013, după ce s-a operat prima dată la Iaşi, mama Lorei a făcut şase şedinţe de chimioterapie, care au marcat-o enorm, iar de-atunci își promisese că nu se va mai supune tratamentului, indiferent de ce s-ar întâmpla. Chiar și așa, a hotărât că timpul petrecut alături de cei dragi este mai prețios, așa că nu s-a lăsat învinsă și a continuat să lupte din răsputeri.

O sursă apropiată artistei ne-a făcut dezvăluiri în anul 2014, cu privire la starea de sănătate a femeii, la acea vreme. "Mama Lorei se simte bine acum, a mers la câteva controale, însă refuză orice tratament, mai cu seamă nu să audă de chimiotareapie.  Doctorul i-a spus  că, după operaţie, să facă nişte şedinţe de chimio şi radioterapie, dar ea s-a încăpăţânat. A zis că nu mai vrea să audă de aşa ceva. (...) Lora a încercat să o convingă să ţină cont de medic. S-a speriat prima dată, apoi şi-a dat seama că e alegerea ei şi nu o poate îndemnă să facă un lucru atât de dureros. Doamna Petrescu i-a spus: «Corpul meu nu mai rezistă»! Oricum este un om puternic, nu e genul de femeie care să-şi plângă de milă. După ce a venit de la clinica din Turcia, s-a pus pe făcut treabă prin casă", ne-a spus aceasta la vremea respectivă.

image
image
image
image
image
image
carmen bruma fb jpg
image png
sean diddy profimedia jpg
image png
image png
banner dan negru 2 png
Georgiana Lobonț are o finuță de un an de zile, pe nume Ștefania, care este o frumusețe de fetiță
banner oana mizil png
image
actualitate.net
image
actualitate.net