Luciu: "Acasă, copiii m-au luat de odihnită". Cum s-a recuperat după emisiune

14_6-col-luciu.jpg

Pe Nicoleta Luciu ați văzut-o la Antena 1, la emisiunea “Poftiţi pe la noi: Poftiţi la Nea Marin!”

Iuliana și Nicoleta Luciu, Jean de la Craiova și Vasilică Godja, cunoscut de public drept Vasilică Ceterașu’, sunt cele patru vedete care au participat în prima ediție a show-ului ”Poftiți pe la noi: Poftiți la Nea Mărin”.

În acest nou sezon al reality show-ului, Nea Mărin este pentru prima dată administrator al unui restaurant de pe malul Mării Negre. Și tot ca o premieră, Nea Mărin, care are în fiecare ediție câte patru vedete invitate să-l ajute, și Liviu Vârciu, care-l are alături pe Andrei Ștefănescu, sunt într-o continuă competiție. Asta pentru că Liviu și Andrei și-au deschis și ei o terasă, chiar în fața casei de pe ponton, casă în care și locuiesc în această perioadă, la câțiva metri de restaurantul lui Nea Mărin.

Astfel, miza se dublează, pentru că Nea Mărin trebuie să se asigure și de profitabilitatea propriului local, dar și de faptul că va avea mai multe încasări decât Liviu Vârciu. Tocmai din acest motiv, el pune și mai multă presiune pe cele patru vedete pe care le are invitate în fiecare ediție – difuzată în două episoade, luni și marți, de la ora 20.00, la Antena 1.

nea MarinZoom
Nea Mărin,alături de vedetele din prima ediție

Primele vedete care au avut parte de provocări incredibile au fost Iuliana și Nicoleta Luciu, Jean de la Craiova și Vasilică Godja. După ce au fost ospătari, grădinari, pescari, personal de curățenie, entertaineri, au muls vaci, capre, au vopsit și au zugrăvit, cei patru mărturisesc că au avut nevoie de o recuperare după participarea la reality show și nu a fost nici pe departe așa de ușor cum își imaginaseră.

Vasilică Godja se declară cel mai afectat dintre toți

Artistul recunoaște că se aștepta ca Nea Mărin, care îi este și naș, să nu fie atât de vehement în cerințele sale. ”Eu mă gândeam că o să mai am și eu timp de o plajă, poate de un șpriț. Nu m-am gândit că mă voi trezi la șase dimineața și voi fi nevoit să fac atâtea lucruri. Toată viața am fugit de spălatul vaselor, dar acum nu am avut încotro, Nea Mărin nu glumește când te pune să faci ceva. Și cel mai greu mi s-a părut să merg pe barcă, la pescuit. Eu nu suport peștele și nici mirosul lui. Nu am mâncat în viața mea pește. Încă nu mi-am revenit, încă mă mai recuperez după mersul la pescuit. Visez noaptea, am coșmaruri, parcă încă mai simt mirosul ăla”, spune Vasilică Ceterașu’.

nea MarinZoom
Vasilică Ceterașu și Jean de la Craiova, la pescuit

Și Jean de la Craiova mărturisește că a fost totul foarte dificil

”Să fii și ospătar, să livrezi și comenzi, să faci curățenie și apoi să le mai și cânți oamenilor nu e deloc simplu. Cel mai greu mi-a fost să livrez mâncarea la domiciliu. Cu mașina cu schimbător de viteze manual și cu un telefon spart, a fost un chin. După filmări am avut nevoie de câteva zile să-mi revin. Trebuia să mă recuperez înainte să merg la evenimentele pe care le am programate”.

Iuliana LuciuZoom
Iuliana Luciu a muncit toată ziua

Iuliana Luciu: "Nea Mărin nu m-a iertat"

La rândul ei, Iuliana Luciu spune și ea că a fost sezonul cel mai greu pentru ea: ”Dacă până acum am mai scăpat, de data asta Nea Mărin nu m-a mai iertat. A fost foarte obositor, dar ce pot să spun? Ce nu te omoară, te face mai puternic, așa că mi-am revenit”.

Nicoleta LuciuZoom
Nicoleta Luciu a muncit cel mai mult și a și câștigat

Nicoleta Luciu: "Am luat-o de la capăt"

Singura care nu a avut parte deloc de timp de recuperare este Nicoleta Luciu. Deși este cea care a muncit cel mai mult dintre toți, în momentul în care a ajuns acasă a luat-o de la început cu munca: ”Copiii mei au rămas cu mama și cu bona, iar când m-am întors acasă m-au luat de odihnită. Recuperare? Am luat-o de la capăt cu făcut mâncare, cu făcut curățenie, mutat mobilă, spălat geamuri...”. Nicoleta Luciu, cea care a muncit cel mai mult în prima ediție a show-ului ”Poftiți la Nea Mărin” și care nu s-a dat înapoi de la niciunele dintre sarcinile date de Nea Mărin, este și cea care a câștigat premiul de 2.000 de euro. Nicoleta a mărturisit că are deja planuri cu banii câștigați la Nea Mărin: ”Vreau să le fac o surpriză copiilor și să-i duc la Disneyland. Cred că vor fi foarte bucuroși”.

loading...
Loading...

Citește și

  • Nicoleta Luciu a participat la noul sezon al emisiunii «Poftiți la Nea Mărin» și a întâmpinat mai multe probleme. Atunci când a acceptat provocarea nu se gândea că va fi așa. Emisiunea a început în forță chiar de la prima ediție difuzată în care mai multe vedete au avut de făcut mai multe treburi pentru a aduce profit în restaurantul lui Nea Mărin.

  • iuliana luciu

    Emisiunile concurs le cam dau bătăi de cap la propriu vedetelor. În prima ediţie a noului sezon ”Poftiți pe la noi: Poftiți la Nea Mărin” de la Antena 1, Iulia Luciu s-a plâns cât de mult a muncit la restaurantul de pe Litoral. Deşi filmările au avut loc la mare, vedeta abia dacă a ajuns pe plajă.