Ce bine arată Mirabela, după ce şi-a scos un rinichi!

Ultima actualizare:

    Solista a făcut parada modei în curtea vilei sale din comuna Roşu
Solista a făcut parada modei în curtea vilei sale din comuna Roşu

Mirabela Dauer (70 de ani), solista cu voce de cinci stele, a trecut prin mari emoţii, la începutul anului, când medicii au diagnosticat-o cu tumoră la rinichi. Însă operaţia s-a dovedit a fi o reuşită, Mira postându-şi pe Facebook câteva fotografii în care arată impecabil. Îmbrăcată într-o geacă de blugi, ea şi-a salutat fanii, care au încurajat-o în această perioadă delicată.

Peste ce a fost greu a trecut, aşa că Mirabela zâmbeşte acum din nou, spre bucuria apropiaţilor care au stat cu sufletul la gură pe 29 ianuarie, când a suferit o operaţie de extirpare a unui rinichi. Recuperarea medicală a fost anevoioasă, astfel că solista şi-a amânat concert după concert, aflându-se şi în prezent în pauză muzicală. Celebra cântăreaţă, care a lansat în ”Epoca de Aur” hit după hit, printre care amintim ”Morăriţa”, ”De ce nu-mi spui că iubeşti” şi ”Fotoliul din odaie”, şi-a postat câteva fotografii din curtea casei sale din comuna Roşu.


    Mirabela şi-a revenit spectaculos după operaţia de rinichi suferită acum două luni
Mirabela şi-a revenit spectaculos după operaţia de rinichi suferită acum două luni

Îmbrăcată în ţinute sport, în geacă de blugi şi ie, dar şi în geci de fâş colorate, şi cu zâmbetul optimist la purtător, Mirabela le-a mulţumit admiratorilor pentru dragostea cu care au înconjurat-o la necaz. Contactată de reporterii Click!, ea ne-a declarat: ”Mă simt bine, după cum se poate vedea şi din imaginile pe care le postez pe conturile sociale. Vin Sărbătorile de Paşte, ne pregătim, voi vedea unde voi petrece”.

Din cauza problemelor medicale, Mirabela şi-a anulat turneul muzical din America, unde era aşteptată de românii din Diaspora, alături de bunul ei prieten, Raoul. N-a putut ajunge însă nici la show-ul de pe 3 martie, de la Sala Palatului, în memoria Mădălinei Manole: ”N-am ajuns la acel spectacol pentru că nu m-am simţit bine, aş fi fost prima care ar fi urcat pe scenă, Mădălina mi-a fost tare dragă”, ne-a mai spus Mirabela Dauer. 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
1 liviu varciu si carmina 5 jpg jpeg
toma caragiu jpg
tamara buciuceanu jpg
elena carstea jpeg
salma hayek rochie albastra profimedia jpg
seraphina rose ben affleck fin profimedia colaj png
Pentru cei care nu își mai amintesc, trupa Holograf a fost înființată în anul 1977 de către Mihai Pocorschi
banner julia jianu png
image
actualitate.net
image
actualitate.net