A murit Stela Popescu / Care a fost cel mai greu rol din cariera Stelei Popescu

Ultima actualizare:

    Stela Popescu, pe platourile de filmare
Stela Popescu, pe platourile de filmare

Stela Popescu a murit astăzi, 23 noiembrie, la vârsta de 81 de ani! O prezență energică și dezvinvoltă, Stela Popescu până mai ieri a jucat pe scena teatrului Constantin Tănase, apărea în reclame şi în emisiuni de televiziuni. Recent, ea le povestise reporterilor Click! care a fost unul dintre cele mai grele roluri în care a jucat.

Are peste 55 de ani petrecuţi pe scena teatrului, iar moartea ei a fost fulgerătoare. Dar care au fost secretele din viața ei? Click! vă prezintă 81 de lucruri inedite despre îndrăgita actriţă.

1 Actriţa s-a născut la 21 decembrie 1935, Orhei, Basarabia.

2 Părinţii ei erau învăţători modeşti, care i-au oferit o educaţie aleasă.

3 În anul 1940 tatăl ei a fost arestat şi deportat, fiind considerat intelectual, deci duşman de clasă. 

4 Împreună cu mama ei se refugiază la Sibiu, din Basarabia. 

5 A studiat în Braşov la liceul de fete Principesa Elena.

6 Este diabetică. 

7 A lansat o carte de bucate “Găteşte moldoveneşte cu Stela Popescu”. 

8 Toată viaţa a încercat să ţină cure de slăbire, dar nu a reuşit

9 Ultimul film pentru marile ecrane în care a jucat a fost „Mamaia”. 

10 Până acum a jucat în 40 de filme.

11 În 2009 a jucat în “Aniela” rolul Coanei Chiva, o femeie bătrână, pentru care stătea ore întregi la machiaj. Când ieşea de acolo era de nerecunoscut.

12 Pe 7 februarie 2004, preşedintele României de la vremea aceea, Ion Iliescu, i-a oferit actriţei Ordinul Meritul Cultural în grad de Comandor, Categoria D - «Arta Spectacolului».

13 Pe 10 septembrie 2013 fostul rege Mihai I al României i-a oferit decoraţia „Nihil Sine Deo”.

14 În 2002, Rhea Cristina a scos la Editura Curtea Veche cartea «Stela Popescu - Povestea succesului».

15 În 1953 susţine examenul de admitere la facultate şi este repartizată la Facultatea de Limbă Rusă „Maxim Gorki“, la care renunţă după un an şi jumătate când intră în echipa Teatrului Ministerului de Interne. 

16 În 1956 e admisă la Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică, iar în paralel continuă să susţină spectacole de teatru. 

17 La sfârşitul facultăţii, este repartizată la Teatrul din Braşov, acolo unde ajunge să susţină 400 de spectacole pe an. 

18 În paralel, susţine şi o colaborare cu Revista Românească, împreună cu Mihai Maximilian.

19 Deşi era căsătorită cu Dan Puican, când l-a întâlnit pe Maximilian a fost iubirea vieţii ei. Cei doi au decis să se despartă de partenerii lor şi să fugă împreună în lume. 

20 În 1969 s-a căsătorit cu Maximilian, pe care l-a luat de soţ după ce a divorţat de Dan Puican.

21 Multă vreme a jucat la “Boema” de la Grădina Boema. 

22 La Teatrul de Comedie joacă din 1969 până în 1993, când revine la Teatrul de Revistă «Constantin Tănase», unde lucrează şi în prezent. 

23 Pe scena Teatrului de Revistă «Constantin Tănase» şi pe cea a Teatrului de Comedie, Stela Popescu străluceşte în piese precum «Omul care a văzut moartea», «Mama Boema», «Boema, slăbiciunea mea».

24 Timp de 18 ani a jucat în «Preşul», 12 ani în «Peţitoarea» şi 10 ani în «Plicul». 

25 Între anii 1971 şi 1979 face cuplul, pe scenă şi la televiziune, cu Ştefan Bănică. 

26 Longevivul cuplu umoristic Stela - Alexandru Arşinel a început în 1979. Textele celor doi au fost scrise multă vreme de soţul ei Mihai Maximilian.

27 De la jumătatea anilor ’90, a fost moderatoarea unor emisiuni TV pentru femei pe posturile TVR, Realitatea şi Naţional TV.

28 În perioada 2005-2006  joacă în serialul TV «Cuscrele” de la Naţional TV. 

29 A înregistrat peste 50 de piese pentru Teatrul Radiofonic. 

30 Preşedintele Klaus Iohannis a decorat-o ieri cu Ordinul Naţional «Steaua României» în grad de Cavaler. 

31 Vedeta şi-a sporit conturile în bancă făcând şi multe reclame. 

32 Actriţa a fost şi redactor şef al unei reviste – “Taifasuri”.

33 Anul acesta a apărut într-un episod din “Las Fierbinţi”, unde a interpretat o directoare de şcoală. 

34 Tot anul acesta joacă în serialul “Camera Café”, difuzat de Antena 1. 

35 Doiniţa Maximilian este fiica Stelei Popescu, adoptată de mică. Aceasta era fiica fratelui ei, a venit în România la 15 ani şi s-a lipit imediat de inima mătuşii ei. 

36 Fiica Stelei are o fată, Stanca Radu, regizor de film.

37 Actriţa este mare colecţionară de opere de artă.

38 Ultimul tablou semnat de Ion Pacea i-a aparţinut lui Toma Caragiu, pe care actriţa l-a cumpărat dupa moartea lui, de la soţia acestuia.

39 Iubeşte arta şi deţine şi lucrări pictate de Ştefan Luchian.

40 Actriţa are acasă un perete plin cu icoane.

simeon stalpnicul png

41 A debutat în 1958, cu filmul „Alo? Aţi greşit numărul”.

42 La primul examen de actorie a căzut cu brio.

43 “Când eram mai tânără mă îmbrăcam prost, mă pieptănam prost, eram grăsuţă, venită din provincie”, mărturiseşte actriţa.

44 Soţul ei a murit acum 17 ani, în decembrie.

45 A rămas prima oară însărcinată în facultate, însă nu a păstrat copilul. 

46 Soţul ei, Mihai Maximilian, nu a mai vrut să facă copii.

47 Era bună prietenă cu Nicu Constantin, cu care a jucat în multe spectacole şi schiţe umoristice.

48 Mulţi cred că este soţia lui Arşinel şi o întreabă ce mai face acesta. 

49 Crede că publicul o iubeşte pentru că a fost o actriţă „cuminte”.

50 La filmările pentru „Nea Mărin Miliardar” nu se puteau opri din râs.

51 N-a avut voie să apară singură pe coperta revistei ”Cinema”.

52 Pe Ceauşescu l-a cunoscut când s-a lansat filmul “Alo? Aţi greşit numărul”. 

53 Avea 15 ani când s-a sărutat prima oară cu Ştefan, un coleg care avea 17 ani.

54 “Am rămas fată mare până la 21 de ani… pentru că eram un băieţoi”, a povestit pentru Tango. 

55 „Aveam sânii mari şi mă jenam că purtam sutien”. 

56 Îi place să meargă la film la cinematograf.

57 Iubeşte filmele cu Jack Nicholson şi Meryl Streep.

58 Pe scenă foloseşte gene false şi peruci.

59 S-a crezut că este mama actriţei Emilia Popescu.

60 Multă vreme s-a crezut că este şi soţia lui Ştefan Bănică. 

61 Are casă la Buftea şi la 2 Mai. 

62 Îi place să grădinărească şi să se relaxeze în curtea casei. 

63 Este expertă în dulceţuri. 

64 Mama ei a învăţat-o limba rusă.

65 De la 3 ani spunea poezii cunoscuţilor.

66 Şi-a revăzut tatăl după 18 ani. 

67 A fost în turneu prin toată lumea cu colegii ei de teatru.

68 În Bucureşti locuieşte în zona Piaţa Galaţi.

69 Colecţionează pantofi de prin toată lumea. 

70 Îi place să facă peşte la cuptor, fasole cu ciolan, fasole frecată, cârnăciori.

71 Îşi începe dimineaţa cu o ţuiculiţă.

72 Este dependentă de internet şi telefon mobil.

73 A avut colecţii de peruci.

74 În studenţie a stat într-o cameră foarte mică, cu chirie.

75 În anul doi de facultate a început colaborările cu televiziunile şi aşa a început să strângă bani.

76 Primul ei salariu a fost de 100 de lei, pe care i-a cheltuit cu prietenii la Carul cu bere. 

77 Fugea de acasă, de la Braşov, la Bucureşti, ca să vadă spectacolele de teatru. Astfel, la un moment dat, văzuse toate piesele. 

78 Actriţa are două motto-uri în viaţă. „Nu trebuie să îţi doreşti ce este mai bun, ci să te bucuri de ce ai!” - „Bucură-te, bucură-te, fiindcă nici nu ştii cât e de târziu”.  

79 În 1968 a prezentat prima ediţie a festivalului „Cerbul de Aur” de la Braşov, împreună cu Iurie Darie. Cei doi au prezentat în franceză şi română.  

80 În 2008 a jucat un rol de mamă în „Regina” – a lăsat comedia deoparte şi a făcut un rol dramatic. 

81 Anul acesta, ea și Alexandru Arșinel au împlinit 39 de ani de jucat pe scenă

image
image
image
image
image
image
image png
sean diddy profimedia jpg
image png
image png
banner dan negru 2 png
Georgiana Lobonț are o finuță de un an de zile, pe nume Ștefania, care este o frumusețe de fetiță
banner oana mizil png
banner Vero Căliman png
image
actualitate.net
image
actualitate.net