Cântăreţul american Tony Bennett a dezvăluit că suferă de Alzheimer

Ultima actualizare:

    Tony Bennett suferă de AlzheimerFoto Facebook
Tony Bennett suferă de AlzheimerFoto Facebook

Cântăreţul american Tony Bennett, în vârstă de 94 de ani, a dezvăluit luni că a fost diagnosticat cu Alzheimer şi că urmează tratament, potrivit Variety.

Explicaţii despre starea lui au fost oferite într-un articol publicat luni de revista AARP.

„Viaţa este un cadou, chiar cu Alzheimer. Mulţumesc, Susan (soţia lui, n.r.), şi familiei mele pentru sprijin şi AARP”, a scris Bennett pe Twitter.

Artistul a fost diagnosticat cu Alzheimer în 2016, iar activitatea sa nu s-a încheiat, dimpotrivă. A lansat, între altele, albumul „Cheek to Cheek”, colaborare cu Lady Gaga, care a fost un real succes.

În articolul de luni este anunţat şi că o urmare a acestui disc, cu piese înregistrate între 2018 şi 2020, va fi lansată în primăvara acestui an.

Potrivit articolului, Bennett nu prezintă încă simptomele specifice bolii - pierdere progresivă a memoriei, dificultăţi de exprimare, înţelegere şi de a-i recunoaşte pe cei apropiaţi. Soţia lui a declarat: „Nu este mereu sigur unde se află şi ce se întâmplă în jurul lui”.

Echipa de neurologi care îl tratează a explicat faptul că sesiunile de cântat, bisăptămânale, îi stimulează creierul în mod pozitiv, în ciuda stadiului avansat al bolii.

Tony Bennett, pe numele său adevărat Antonio Dominick Benedetto, s-a născut la New York, pe 3 august 1926. A lansat 57 de albume de studio, a primit două trofee Emmy şi a vândut discuri în peste 50 de milioane de copii. A câştigat 19 premii Grammy, inclusiv unul pentru întreaga activitate, în 2001, şi a fost omagiat de Kennedy Center în 2005.

Între cele mai cunoscute piese ale sale se numără „Because of You”, „Rags to Riches” şi interpretarea piesei „Cold, Cold Heart”, scrisă de Hank Williams.

Tony Bennett a primit Gershwin Prize for Popular Song pe 2017, acordat de Biblioteca Congresului Statelor Unite ale Americii (Library of Congress). În 2018, a lansat împreună cu Diana Krall „Love Is Here to Stay”, cu interpretări ale unor compoziţii George şi Ira Gershwin.

image
image
image
image
image
image
banner zurli png
casa adela popescu colaj jpg
banner catalin dobrescu oana radu png
tavi clonda si gabriela cristea e1676360535995 jpg
banner rona hartner png
banner madalin ionescu png
banner denisa manelista png
banner George Nicolescu png
image
actualitate.net
image
actualitate.net