Borcea, trimis la ploşniţe pentru mafia deţinuţilor

borcea09890.jpg

cristi borcea eliberat conditionat
Într-una dintre permisii, Cristi Borcea a avut liber 24 de ore pentru botezul fiului său
Foto: arhivă personală

La Poarta Albă conducea mafia deţinuţilor, la Jilava îl mănâncă ploşniţele. Este vorba despre Cristi Borcea, care a ajuns de la mărire la decădere. Autorităţile l-au trimis acum şapte luni în cel mai îngrozitor penitenciar din ţară, după ce a încălcat toate regulile impuse unui om privat de libertate.

Rege, nu infractor! Aşa îl descriu reprezentanţii Administraţiei Penitenciarelor din România (ANP) pe Cristi Borcea (47 de ani). Şi o fac în cunoştinţă de cauză. Un raport întocmit în urma unui control la Penitenciarul Poarta Albă arată că fostul finanţator de la Dinamo îşi făcuse în spatele gratiilor o adevărată echipă de deţinuţi care îl ajuta zilnic să încalce rigorile vieţii de după gratii, cu acordul multora dintre responsabilii penitenciarului.

În document apare că afaceristul conducea o reţea pentru telefoane, pachete şi bani, avea liber la cumpărături şi deţinea cheia de la uşa încăperii unde erau ţinute telefoanele. Vorbea zilnic câte 180 de minute, în condiţiile în care legea prevede doar o singură oră. Asta în timp ce gardienii pontau pentru el că este la munca de jos, la spălătoria închisorii. În plus, în celula lui, acesta avea mochetă, plasmă, frigider, calorifer electric pe perioada iernii, dar şi aparatură sportivă. Viaţa de huzur a ţinut doi ani: din martie 2014 şi până în noiembrie 2016.

După ce s-au prins mai-marii de la ANP de ce se întâmplă acolo, au luat decizia să-l înveţe minte pe Borcea. Şi l-au transferat la Jilava, sperietoarea sistemului penitenciar. Este atât de rău aici, încât printre deţinuţi au apărut vorbe de duh: ”Să ajung pe Jilava, dacă te mint!”, ”Dacă scapi de Jilava, nimic nu te mai omoară” ori  ”S-ar putea scrie şapte cărţi pe minut despre Jilava”. ”Râie, păduchi, ploşniţe, rozătoare, apă ruginie cu mormoloci, mucegai, droguri, apă caldă la două zile şi doar o oră. Asta înseamnă Jilava”, ne-au mărturisit mai mulţi puşcăriaşi de la Penitenciarul Găeşti, care au trecut şi ei pe aici. Borcea a fost condamnat la 6 ani şi 4 luni în “Dosarul Transferurilor”, dar mai are de ispăşit încă 3 ani şi 4 luni, plus că îl pot paşte noi condamnări în dosarul judecătoarei mituite, dar şi în cel al plajelor şi terenurilor retrocedate ilegal în Constanţa, alături de Radu Mazăre. 

Loading...

Citește și