Diana Bulimar, Elena Ionescu și Adina Postelnicu s-au "tunat":"Am fost uimită de cât de bine arată năsucul"

67_copy.jpg

Diana Bulimar şi-a corectat deviaţia de sept

Toamna aceasta, nu se numără bobocii, ci operaţiile estetice. Elena Ionescu, fosta câştigătoare “Survivor - România”, Adina Postelnicu (ex-Heaven), Diana Bulimar, fostă concurentă la Exatlon, şi solistul Culiţă Sterp au strâns din dinţi pentru a fi mai frumoşi.

Cunoscuta solistă Elena Ionescu (32 de ani), care a câştigat competiţia “Survivor România”, a ajuns iar la estetician, după ce acum câteva luni şi-a mărit sânii.

Ea a apelat la o clinică pentru tehnicile noi de injectare a buzelor: Kendall, Kylie şi Russian lips, clinică aleasă de majoritatea vedetelor datorită acestor proceduri.

88_copy.jpg

Alături de medic

“Ador buzele cu volum şi de obicei folosesc contur de buze, dar în ultima perioadă dura mult prea mult să stau să mă aranjez. Am apelat la buna mea prietenă, Mădălina Brînduşescu, pentru această procedură, deoarece am văzut rezultatele spectaculoase”, ne-a povestit Elena. Click! a aflat că intervenţia medicală costă 360 €, pentru 1,55 ml. 

77_copy.jpg

Elena Ionescu: ”Ador buzele cu volum!”

Şi Diana Bulimar (25 de ani), fosta campioană europeană la gimnastică şi fosta concurentă la “Exatlon” (Kanal D), a suferit o intervenţie chirurgicală complexă, de deviaţie de sept şi rinoplastie.

”Am apelat la domnul doctor Florin Juravle, chirurg estetician, care m-a ajutat. Operaţia a fost cu ochii închişi pentru mine, am dormit extraordinar! Mi-am dorit un nas respirabil şi o mică modificare estetică. După o săptămână de la operaţie mi-a fost dată jos atela şi pot spune că am fost uimită de cât de bine arată acum năsucul!”, a spus Diana Bulimar. 

56_copy.jpg

Adina Postelnicu are acum un ten de adolescentă

Iar solista Adina Pos­telnicu (40 de ani), ex-Heaven, a apelat la „terapia vampir”, bazată pe puterea de vindecare a propriului organism şi care presupune injectarea propriului sânge în zonele cu probleme. Rezultatul înseamnă întinerirea zonelor injectate”, a spus Mădălina Brînduşescu, prietena solistei. 

45_1_copy.jpg

Culiţă Sterp, cu doctorul lui: ”Mi-a pus 3.500 de fire!”

Solistul Culiţă Sterp şi-a făcut implant de păr, la Cluj. După ce a anunţat pe reţelele sociale că îşi va face o nouă intervenţie, Culiţă Sterp a ajuns marţi, 20 octombrie, la clinica medicului Mihai Motora, din Cluj.

42_copy.jpg

Culiţă Sterp, cu doctorul lui: ”Mi-a pus 3.500 de fire!”

Operaţia a durat 7 ore, timp în care i s-au pus 3.500 de fire de păr în zona frontală. “Mă simt foarte bine. Nu a durut deloc”, ne-a spus cântăreţul.

Loading...