Aşa arătau vedetele în prima zi de şcoală!

Ultima actualizare:

Au tremurat ca varga în prima zi de şcoală, dar îşi amintesc cu plăcere de acea perioadă. Vedetele chestionate de Click! au povestit ce boroboaţe au făcut în gimnaziu, dar şi cât de bune erau la învăţătură. Mâine, când încep oficial cursurile, îi va cuprinde, cu siguranţă, nostalgia.

În timp ce fetele şi-au amintit despre pampoane, uniforma apretată sau pozele cu Abecedarul, băieţii nu au contenit să ne povestească despre boacănele pe care le-au făcut în gimnaziu. Vedeta TV Bogdan Vlădău a intrat în clasa întâi în anul 1986. “Am fost la şcoala nr 133 din cartierul Berceni.

În clasele întâi şi a doua am avut ca învăţătoare o vecină de palier, o femeie extraordinară, ardeleancă. Începând dintr-a doua eram scos în fiecare an în faţa clasei, să promit că voi fi cuminte, că nu îmi voi mai bate colegii, că nu voi mai trage fetele de codiţe, că nu mai arunc petarde în cancelarie, peste profesori. Îmi amintesc că eram bun la toate materiile, doar la muzică şi la desen eram slab. Am luat premiul întâi până în clasa a patra. Îmi plăcea cea mai deşteaptă fată din clasă. Îi trimiteam bileţele cu cereri de prietenie”, a declarat Bogdan Vlădău (36 de ani) pentru Click!

Nici CRBL (37 de ani) nu a fost mai breaz la Piteşti, acolo unde a intrat în clasa întâi în anul 1985. “Întotdeauna am fost celebru în clasa mea. Am fost şi bufon, dar am fost şi premiant. Eram deliciul colegilor când venea vorba să facem farse profesorilor. Recunosc că nu a fost prioritar pentru mine să fiu un elev de nota 10, pentru că nu puteam să mă menţin acolo. Am ales să fiu constant de nota 8 şi să mă şi distrez de 10”, a povestit solistul în cadrul campaniei “Respect şcoala”, iniţiată de Mega Mall Bucureşti.

Liviu Mititelu (36 de ani), pe numele lui de scenă Liviu Guţă, nu are deloc amintiri plăcute de la şcoala generală nr 17, din Braşov. “Eram înspăimântat de şcoală, de colegi, erau câţiva care nu-mi dădeau pace şi mă necăjeau. Învăţătoarea era tovarăşa. Ţin minte că după un trimestru eram răcit şi i-am zis «tovarăşa, sunteţi cea mai rea persoană pe care am cunoscut-o»”, ne-a declarat cântăreţul. 

simeon stalpnicul png

Parteneri

image
image
image
image
image
image
lumanare intuneric logo jpg
smiley gest gina jpg
lili sandu silviu tolu colaj facebook jpg
alexandra stan colaj facebook jpg
image png
jador oana ciocan colaj facebook jpg
Celine Dion  foto   Shutterstock jpg
Horia Moculescu are încă planuri mari după ce ajunge acasă de la spital
image
actualitate.net
image
actualitate.net