Anda Adam, mărturisiri despre momentele grele din viața ei

anda_adam_vulturi.jpg

Anda Adam a a avut un an greu

Anda Adam a avut un an foarte dificil din cauza faptului că a avut nevoie de multă recuperare după accidentul de la Exatlon. Cu ajutorul familiei, ea a reușit să treacă peste probleme și acum se simte foarte bine.

Anda Adam a povestit despre problemele întâmpinate în acest an, explicând faptul că a suferit o intervenție chirurgicală foarte complicată, în urma căreia a trebuit să suporte o recuperare de 6-7 luni.

„A fost un an plin de multe lucruri, dar în acelaşi timp un an extrem de greu pentru că am suferit o intervenţie chirurgicală foarte grea, o recuperare de 6-7 luni, adică din anul ăsta, eu 6-7 luni am fost numai pe recuperare intensă”, a spus Anda Adam la Antena Stars.
Anda Adam a declarat că este pregătită să ia totul de la 0 și să fie mult mai implicată în activități în anul 2019.

„Îmi doresc ca anul care vine să fie cel mai bun an din viaţa mea şi simt că o să fie aşa pentru că am emis foarte multă energie bună. Sunt convinsă că o să fie un an aşa cum mi l-am proiectat. Am multe planuri şi multe activităţi şi multă energie pentru asta. Mi-am revenit acum, sunt cu piciorul fresh şi trebuie să bag mare”, a declarat Anda Adam.

14_4.jpg

Anda Adam a trecut prin multe probleme în 2018, după ce s-a accidentat la Exatlon
Loading...

Citește și