Amalia de la Horoscop îi părăsește pe Răzvan și Dani după șase ani

amalia-neatza-site.jpg

Amalia Ţîrcă (28 de ani) renunţă la televiziune pentru a lucra ca stewardesă

După şase ani petrecuţi în echipa matinalului ”Neatza cu Răzvan şi Dani”, de la Antena 1, unde prezenta ”Horoscopul”, Amalia Ţîrcă (28 de ani) a anunţat că pleacă.

 Vineri a fost ultima zi petrecută alături de colegii de emisiune: Răzvan Simion, Dani Oţil, Ramona Olaru şi de bucătărul Dănuţ. Frumoasa brunetă nu a divulgat motivul pentru care a decis să  renunţe la televiziune, însă Dani Oţil (39 de ani) a oferit câteva indicii.

„Este ultima zi a Amaliei alături de noi, pentru că profesional face un pas uriaş. Mâine-poimâine s-ar putea să îi mulţumiţi din avionul în care sunteţi. Nu zic mai mult, că poate nu-i iese. Îi mulţumim pentru câţiva ani”.

otil3.jpg

Amalia şi Dani au legat o frumoasă prietenie

Apoi, tot el s-a întors în timp: „Vă reamintesc, pe Amalia am găsit-o cântăreaţă fiind. A venit absolut în joacă să dea o probă aici. Avea şi un aspect corespunzător. Acum, de când e mămică, arată mult mai bine că de-aia am păstrat-o”, a glumit el. 

Iar senzuala brunetă a spus: „Şi eu vă mulţumesc frumos că aţi fost lângă mine şi m-aţi văzut în toate momentele mele. Şi pe Luca, fiul meu, l-aţi văzut crescând. Astăzi face cinci ani, l-ai ţinut în braţe la botez. Am stat aproape şase ani şi o să-mi fie dor de voi! M-aţi făcut să plâng!”. 

Loading...

Citește și

  • S-au iubit timp de trei ani şi jumătate, însă acum au ajuns la cuţite! Amalia Ştefania (26 de ani), horoscopista de la “Neaţa cu Răzvan şi Dani” şi Rogojan Mihai Ciprian (40 de ani), alias Cici de la Sistem au discuţii aprinse din cauza lui Andrei Andu, noul partener al vedetei Antena 1. Acuzaţiile „curg” şi de o parte, şi de cealaltă.

  • “Ia-ţi, te rog, labele de pe copilul meu!”, acestea sunt primele cuvinte cu care Rogojan Mihai Ciprian (40 de ani), alias Cici de la Sistem, începe o scrisoare deschisă către noul partener de viaţă al fostei sale iubite, Amalia (26 de ani), horos­copista de la “Neaţa cu Răzvan şi Dani” (Antena 1). Artistul e deranjat că noul bărbat din viaţa Amaliei, pilotul Andrei Andu, s-ar implica prea mult în viaţa minorului Luca.

ClickPoftaBuna.ro 0 ClickPoftaBuna.ro 1