Alexia Talavutis din LaLa Band este gata de măritiş

Ultima actualizare:

    Alexia se mărită cu regizorul Alex Fotea
Alexia se mărită cu regizorul Alex Fotea

Solista şi actriţa din „Pariu cu viaţa” şi „O nouă viaţă” are agenda plină de evenimente. După ce iubitul ei, regizorul Alex Fotea (35 de ani), a cerut-o de nevastă de Anul Nou, tocmai în Thailanda, Alexia Talavutis (27 de ani) se pregăteşte acum de nuntă.

Weekendul trecut a avut loc petrecerea burlăciţelor, unde a petrecut alături de cele mai bune prietene ale ei. „Până la sfârşitul verii vom avea parte şi de nuntă, însă vrem să fie un moment special, doar pentru noi şi sufletele noastre. Ţinem secret data şi locul, pentru că nu vrem să ne trezim cu fanii peste noi. Am pus la punct toate detaliile, iar rochia de mireasă este făcută de Mirela Diaconu, care a mai creat şi pentru alte vedete. Naşii sunt prieteni din media şi pot spune că am plănuit şi luna de miere”, a declarat Alexia pentru Click!

Iar aceasta nu e singura noutate din viaţa ei, căci actriţa va reveni în septembrie cu serialul de pe YouTube, „#împreună”, dar şi cu noutăţi muzicale.


    Fetele s-au distrat la petrecerea burlăciţelor
Fetele s-au distrat la petrecerea burlăciţelor

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Anca Ababneh Dumitrovici  jpg
image
image
image
image
image
image
Mihaela Borcea 7 jpg
image png
2 pepe si raluca pastrama divort 2 jpg jpeg
image png
banner ilinca vandici png
Andreea Marin și Adrian Brâncoveanu jpeg
celine dion jpg
oana roman jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net