Adi Sînă şi-a deschis afacere în industria cosmeticelor: «M-am reprofilat. Ştiu totul despre vopsele de păr»

Ultima actualizare:

    Adi Sînă şi Anca Serea sunt împreună din 2012 şi au patru copii
Adi Sînă şi Anca Serea sunt împreună din 2012 şi au patru copii

Pandemia i-a făcut pe mulţi dintre artiştii noştri să se reorienteze şi să se îndrepte spre afaceri în speranţa unor profituri consistente. Este cazul lui Adi Sînă de la Akcent, care de ceva timp şi-a făcut o afacere online împreună cu soţia sa Anca Serea, astfel încât muzica a trecut pe locul doi.

În urmă cu peste 15 ani lansa hituri pe bandă rulantă cu Akcent, precum „Ţi-am promis” sau „Jokero”, iar acum este familist convins şi a intrat într-o afacere împreună cu soţia sa, ştirista Anca Serea (40 de ani).  Este vorba de Adrian Sînă (44 de ani) de la Akcent, despre care am aflat că nu mai face muzică aşa cum o făcea acum ani de zile. Şi asta din cauza pandemiei pentru că a trebuit să se reorienteze şi să facă bani din ceva. 

„Cosmeticele îmi ocupă 80% din timp, iar muzica doar 20%. Acum ne ocupăm de BioAsPure, firma noastră online de cosmetice. Am muncit mai mult în pandemie decât în timpuri normale într-un alt domeniu. Împreună cu Anca am deschis un brand de cosmetice şi am lucrat foarte mult la proiectul acesta. Adică m-am reprofilat. N-am renunţat la muzică, am stat mai puţin în studioul de înregistrări, am concerte în fiecare săptămână. Şi cu toate acestea lucrez în fiecare zi la partea de cosmetică, pentru că a trebuit să învăţ, să o iau de la zero. Acum ştiu totul despre vopsele de păr, creme antiîmbătrânire. M-am documentat foarte mult cu un an înainte de pandemie, am deschis magazinul acesta. Iar în pandemie ne-am extins şi am învăţat foarte multe lucruri despre zona asta. Am făcut muzică ani de zile devenind o rutină, iar acest proiect m-a făcut să studiez mult şi să învăţ lucruri noi. O să lansez şi o linie de bărbaţi toamna asta şi sper că va fi bine”, ne-a povestit Adi Sînă la deschiderea unui magazin de parfumuri, din Capitală.  


    Anca, la mare cu patru dintre copiii ei
Anca, la mare cu patru dintre copiii ei

Frumosul cuplu Serea-Sînă au toate motivele să caute noi surse de venituri. Ei au de crescut nu mai puţin de 6 copii! Ştirista Anca Serea de la Prima TV este mămica eroină a showbiz-ului românesc, care după şase sarcini a reuşit să-şi menţină silueta de fotomodel. Vedeta a născut prima oară la 21 de ani, David fiind acum student în primul an de facultate. Au urmat apoi Sarah, Noah, Ava, Moise şi Leah. 


    David, fiul cel mare, va pleca în Olanda la studii
David, fiul cel mare, va pleca în Olanda la studii

Pe David (19 ani) şi pe Sarah (14 ani) îi are din căsnicia cu afaceristul Filip Poplingher, răpus de leucemie, iar Noah (9 ani), Ava (7 ani), Moise (5 ani) şi Leah (3 ani) sunt copiii din a doua căsătorie, cu solistul Adrian Sînă. David, fiul cel mare, a absolvit cursurile Liceului Teoretic Internaţional de Informatică din Bucureşti şi va merge la cea mai prestigioasă facultate din Olanda unde va studia Filosofia. Anca e foarte mândră de el.


    Sarah a împlinit 14 ani zilele trecute
Sarah a împlinit 14 ani zilele trecute

Şi ei s-au apucat de afaceri

  • Lora (48 de ani) şi-a deschis şi ea o afacere cu creme cosmetice. Este vorba de crema Go Beautiful, după reţeta de creme a mamei ei. Şi pentru că are succes în acest domeniu, vrea să mai înceapă o afacere în care să se asocieze cu fratele ei, tot în domeniul cosmeticii. 


    Lora
Lora
  • Nicole Cherry (22 de ani) şi-a lansat o colecţie de haine, Ylla, pentru care chiar a fost premiată zilele trecute. Deşi însărcinată, solista continuă să meargă la concerte şi să lucreze la o nouă colecţie de modă pe care speră să o lanseze în curând. 


    Nicole Cherry
Nicole Cherry
  • Dorian Popa (33 de ani) a intrat în afaceri cu un site cu accesorii care îi poartă numele, iar de ceva timp a început să ridice locuinţe. După ce şi-a construit şi amenajat propria casă, a mai cumpărat teren în zonă şi a început să construiască vile.


    Dorian Popa
Dorian Popa
  • Sore (31 de ani) a investit banii câştigaţi din muzică într-o colecţie de haine şi accesorii pe care fanii le pot comanda online de pe site-ul Hard Coeur by Sore. Astfel, o rochie semnată Sore costă de la 188 la 279 de lei, la reducere, un costum de baie e 159 de lei, iar o salopetă e 188 de lei.


    Sore
Sore
image
image
image
image
image
image
banner George Nicolescu png
Oana Roman și fiica ei, Isa  Sursa: Instagram
halle berry instagram jpg
alina serban foto cornel brad  jpg
carmen bruma fb jpg
image png
sean diddy profimedia jpg
image png
image
actualitate.net
image
actualitate.net