Adela Popescu, ipostază sexy! A pozat în fundul gol

Ultima actualizare:
Adela Popescu (29 de ani) a pozat într-o ținută sumară
Adela Popescu (29 de ani) a pozat într-o ținută sumară

În doar câteva luni, Adela Popescu va deveni mămică, fiind însărcinată cu băiețelul lui Radu Vâlcan. Totuși, înainte să înceapă să își asume rolul de părinte, vedeta a vrut să le arate fanilor că, înainte de a fi mamă sau soție, este o femeie atrăgătoare.

Adela a renunțat la ținutele care o acoperă în totalitate și s-a lăsat fotografiată într-o ipostază inedită. Îmbrăcată doar într-un body care îi lasă posteriorul la vedere, vedeta s-a întins pe canapea și a adoptat o atitudine provocatoare.


    Adela Popescu (29 de ani) a pozat într-o ținută sumarăfoto: Arhiva Personală
Adela Popescu (29 de ani) a pozat într-o ținută sumarăfoto: Arhiva Personală

Cu toate acestea, fanii au criticat-o aspru pe blondină. „Pff, Adela, m-ai dezamăgit. Nu îmi vine să cred că ești altfel decât credeam eu”, „Sper ca această postare să fie o greșeală. Sunt prea multe doamne și domnișoare de genu. Mi-a plăcut și te-am admirat tot timpul pentru că erai un exemplu de urmat pentru tineri. Sper să rămâi tot așa”, „Te-ai gândit să arăți lumii că nu porți chiloți sâmbăta? Ești ridicolă”, i-au scris aceștia, în rubrica de comentarii. 

image
image
image
image
image
image
carmen bruma fb jpg
image png
sean diddy profimedia jpg
image png
image png
banner dan negru 2 png
Georgiana Lobonț are o finuță de un an de zile, pe nume Ștefania, care este o frumusețe de fetiță
banner oana mizil png
image
actualitate.net
image
actualitate.net