5 GANG, trupa fenomen, se destramă. Reacția lui Selly înainte de concertul de "adio"

Ultima actualizare:

    Trupa 5Gang se desparte după 4 ani de activitate
Trupa 5Gang se desparte după 4 ani de activitate

5GANG, un adevărat fenomen al noii generații, se desparte, fiecare dintre soliști o va lua pe propriul drum. Până atunci, fanii vor avea ocazia să-i vadă pentru ultima dată în formula deja consacrată, la concertul din 19 septembrie 2021, la Romexpo.

"Trebuie să recunosc că momentul ăsta a venit mai repede decât mă așteptam. Însă am luat împreună această decizie și eu cred că e decizia bună. Anul ăsta, proiectul 5GANG ia sfârșit. Concertul de pe 19 septembrie, de duminica asta, va fi ultimul pe care îl vom susține, iar ultimul proiect al nostru va fi filmul "Tabara de vara", care se va lansa pe 27 decembrie", spune Selly.

Selly: "Am început cu o piesă înregistrată în șifonier"

"Am început proiectul ăsta acum aproape 4 ani de zile, cu o piesă înregistrată, la propriu, în șifonier. Nu ne-am propus niciodată să ne luăm în serios ca artiști, însă tinerilor le-au plăcut piesele noastre atât de mult, încât ele au fost toate pe locul 1 în trending. Am început treaba asta din pasiune și din prietenie și nu vrem să forțăm lucrurile mai mult decât este cazul. De aproape 4 ani am muncit împreună și, pe lângă că am doborât niște recorduri, am rămas cu amintiri care ne vor însoți toată viața", mai spune vloggerul.

5 GANG și cel mai vizionat film românesc

"Pe 22 decembrie 2017, trupa 5 GANG lansa prima piesă, "Singuri acasa", iar doar în câteva ore era pe locul 1 în trending. Atunci a început un fenomen - fenomenul 5 GANG, o trupă ale căror piese au adunat în cei 4 ani de existență peste 280 de milioane de vizualizări. Nu o să uit niciodată diminețile în care ne trezeam cu noaptea în cap să mergem să filmăm clipurile. Nu o să uit niciodată concertul de la Arenele Romane, unde am făcut cel mai rapid sold out din istoria Arenelor Romane și am susținut 2 concerte în aceeași zi, fiindcă s-au vândut 10.000 bilete, iar capacitatea Arenelor era de doar 5.000 de persoane. Nu o să uit niciodată turneul prin țară, toată distracția din dubă, de pe drum, și entuziasmul vostru atunci când ne vedeați. Apoi, la 2 ani de când am început proiectul, am lansat un film. Nu aveam cele mai mari așteptări, fiindcă eram toți începători, iar filmul a avut un buget de doar 300.000 euro, devenind rapid cel mai vizionat film românesc din ultimii 24 de ani. Am depășit efectiv orice alt film românesc din 1995, am depășit orice film românesc lansat in timpul vieții mele", își amintește Selly.

Ultimul concert, pe 19 septembrie, la Romexpo

"Acum, trăim din nou momentele frumoase din 2019. Facem ultimul nostru concert duminica asta, la Romexpo, și filmăm cel de-al doilea film, care va ieși mult, mult mai bine decât primul. Sper să vă văd pe toți acolo! 5 GANG a fost nucleul activității noastre în ultimii 4 ani și am făcut tot ce se putea face. Dar acum e momentul să trecem la următorul nivel și să ne continuăm proiectele independente. Va mulțumim și vă așteptăm, pe 19 septembrie, la ultimul concert. Nu uitați că o să aleg un câștigător dintre cei care au bilet, pe care îl voi lua de acasă și îl voi duce cu mașina la concert. Găsiți bilete pe bilete.5gang.ro

image
image
image
image
image
image
image png
banner dan negru 2 png
Georgiana Lobonț are o finuță de un an de zile, pe nume Ștefania, care este o frumusețe de fetiță
banner oana mizil png
banner Vero Căliman png
Shakira si Pique jpeg
banner jador png
image png
image
actualitate.net
image
actualitate.net