O frumoasă cântăreaţă de la noi: «Sper să nu mă răpească vreun bulibaşă!»

Ultima actualizare:

    Silvia Lăuneanu va cânta pe 19 aprilie la Strehaia
Silvia Lăuneanu va cânta pe 19 aprilie la Strehaia

Are părul lung, negru, şi pielea albă, calităţi graţie cărora bagă toţi bărbaţii-n boală. Mai ales pe cei de etnie rromă. Iar peste câteva zile va ajunge fix în mijlocul acestei comunităţi? Vorbim despre cântăreaţa Silvia Lăuneanu care are pentru prima dată emoţii înaintea unui concert.

„Pentru prima dată voi pune piciorul în localitatea Strehaia, unde voi susţine un concert. Dacă nu mă fură vreun bulibaşă, sunt tare. Mi s-a zis că sunt «moartea ţiganilor», că am mare priză la ei. Uite că, după 13 ani de carieră, în care am cântat în majoritatea oraşelor, ajung şi la Strehaia", spune Silvia.

Iubitul ei, Mihai, va fi acolo să o păzească, dar oricum nu va fi nevoie. „Sunt mai bună decât el la combat", glumeşte ea. De altfel, este chiar profă de „combat fit" la o sală de sport din Capitală, iar când era în liceu i se spunea „karatista". Aşa că, cine pofteşte la formele-i apetisante, să-şi pună pofta-n cui!

Concertul ei va avea loc exact în perioada Paştelui, pe 19 aprilie. Cu o zi mai devreme va cânta laFiliaşi, iar pe 20 aprilie la Turnu Severin. Spectacolul va dura 45 de minute, iar artista şi-a pregătit un repertoriu pe măsura audienţei. „Voi alege piese care să nu fie prea sofisticate sau în engleză, ci mai mult din astea cu «temperament». Va fi o nebunie", promite Silvia.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Poliție Belgia jpg
image
image
image
image
image
image
image png
film jpg
iulia vantur si salman khan 8 webp
banner madalina manole png
banner adela popescu png
copii adela popescu radu valcan jpg
cub alex dobrescu png
image png
image
actualitate.net
image
actualitate.net