Marie Curie a trăit o vreme doar cu pâine, unt şi ceai, dar a devenit prima femeie licenţiată în ştiinţa fizicii

marie_curie_242816158.jpg

Ambii părinţi ai lui Marie erau profesori, însă trăiau în sărăcie şi teamă @Shutterstock
clickpentrufemei.ro

Marie Curie a fost geniul care a făcut descoperiri remarcabile în fizică şi chimie, deschizând noi orizonturi pentru biologie şi medicină. Tot ea a deschis uşa pentru carierele ştiinţifice ale femeilor. În acelaşi timp, Marie a fost o femeie pasională, dar vânată de drame şi tragedii.

Pentru posteritate, Marie Curie a rămas prima femeie care: a primit o diplomă de doctor în ştiinţă în Franţa, a fost laureată cu premiul Nobel, a primit de două ori premiul Nobel şi a predat la Universitatea de la Sorbona. Toate acestea sunt realizări remarcabile, în special pentru acea vreme, când femeile erau îndemnate „să-şi vadă de cratiţă‟. Marie a avut, însă, noroc, căci s-a născut într-o familie care încuraja educaţia atât a fetelor, cât şi a băieţilor.

Ruptura de ţară, de familie şi de iubit

Marie Salomea Sklodovdka a venit pe lume la Varşovia, pe 7 noiembrie 1867. A fost cea mai mică dintre cei cinci copii ai familiei sale. Părinţii ei, cândva nobili înstăriţi, au fost forţaţi să renunţe la pământuri şi la titluri după ce ruşii au invadat Polonia. Când Marie se năştea, revolta din 1864 tocmai fusese înăbuşită, iar capitala Poloniei căzuse sub o ocupaţie brutală.

Citește aici mai multe despre viața genialei Marie Curie și cum a fost răsplătită cu Premiul Nobel.

Loading...

Citește și

ClickPoftaBuna.ro 0
1
ClickPoftaBuna.ro : 0
ClickPoftaBuna.ro 1