John Travolta: ”Sunt mândru de Olivia Newton-John că nu se lasă învinsă în lupta cu cancerul”

olivia_newton_si_john_travolta_acum.jpg

Olivia Newton-John și John Travolta acum
John Travolta (65 ani) și Olivia Newton-John (70 ani) sunt unul lângă celălalt de o viață
Foto: Profimages

Actorul vorbește în premieră despre partenera lui din filmul ”Grease”, Olivia Newton-John, care se luptă iar cu groaznicul cancer. John Travolta (65 ani) ne-a împărtășit sentimentele lui legate de lupta pe care o duce partenera sa din filmul ”Grease”, Olivia Newton-John (70 ani), împotriva cancerului, din 1992 până în prezent. Travolta este profund impresionat că Olivia duce această povară cu zâmbetul pe buze, mai ales pentru că el i-a fost alături în tot acest interval.

Actorul american John Travolta, în vârstă de 65 de ani, și-a deschis inima în fața întregii lumi, cu prilejul unui interviu acordat pentru revista americană ”ET”, joi, la premiera noului său film, ”Fanaticul”. Starul de la Hollywood este profund marcat de tăria de care dă dovadă iubita sa din filmul ”Grease”, Olivia Newton-John, care are 70 de ani și este într-o cursă pe viață și pe moarte contra cancerului de aproape 27 de ani.

 

John Travolta și Olivia Newto-John, o prietenie legată în 1978

John Travolta a recunoscut că îi este aproape la bine și la greu Oliviei din clipa în care s-au cunoscut pe platourile de filmare în 1978. ”Arată la fel exact la fel ca în ziua în care am cunoscut-o. Sunt foarte mândru de ea că nu se lasă învinsă și luptă cu cancerul cu zâmbetul pe buze”. Olivia a avut două recidivări ale bolii, una în 2013, peste care a trecut cu succes și pe care a ținut-o secret și una de curând, despre care a vorbit într-un interviu emoționant pentru ”60 minutes Australia”. Newton-John vorbește cu lacrimi în ochi despre legătura profundă pe care o are cu Travolta: ”Mereu vom fi apropiați, chiar dacă suntem mereu ocupați, găsim întotdeauna timp să ne vedem”. John a fost dintotdeauna un stâlp pentru ea și un umăr pe care poate să plângă, declarând în stânga și în dreapta că ea arată foarte bine când zâmbește și se bucură că destinele lor s-au intersectat.

”Grease” a fost începutul prieteniei de neclintit

“Grease” este unul dintre cele mai memorabile filme ale anilor ’70, care poate fi revăzut de o sută de ori cu  aceeași plăcere ca prima dată, mai ales datorită chimiei dintre Danny Zuko (John Travolta) și Sandy Olsson (Olivia Newton-John), protagoniștii de neînlocuit. Filmul, care este musicalul cu cele mai mari vânzări din toate timpurile, este o comedie romantică despre fiorii iubirii la 17 ani și despre răutățile specifice adolescenților, la liceu. Din păcate, cuplul din film nu are legături amoroase și în viața reală. Olivia a fost căsătorită cu Matt Lattanzi din 1984 până în 1995, cu care are o fată, Chloe, astăzi în vârstă de 33 de ani, care îi calcă pe urme în cariera muzicală. Din 2008, ea este măritată cu  John Easterling. John, pe de altă parte, este căsătorit din 1991 cu Kelly Preston, cu care a avut trei copii: Ella Bleu (19 ani), Benjamin (8 ani) și Jett Travolta, care a murit în 2009, la vârsta de 17 ani, în urma unei crize de epilepsie, în timp ce era în vacanță cu familia.

Loading...

Citește și

  • Este o adevărată luptătoare! Olivia Newton-John, în vârstă de 70 de ani, a organizat o licitaţie neobişnuită zilele trecute: şi-a scos la vânzare întreaga colecţie de obiecte din filmul ”Grease” (1978). Ea se luptă cu o formă agresivă de cancer la sân din 1992 şi vrea să strângă bani pentru un centru de tratament împotriva cancerului, care îi va purta numele.

  • Actorul a depus mărturie într-un tribunal din Bahamas, fiind audiat în procesul legat de şantajul la care vedeta afirmă că ar fi fost supus de doi indivizi ce i-ar fi cerut circa 20 de milioanbe de euro pentru a nu dezvălui "adevărul" despre moartea fiului său.