Actorii George Mihăiţă şi Costel Constantin primesc stele pe Aleea Celebrităţilor din Bucureşti

Ultima actualizare:

    Aleea celebri- tăţilor se află  în spatele  magazinului  Cocor
Aleea celebri- tăţilor se află în spatele magazinului Cocor

Actorii George Mihăiţă şi Costel Constantin vor primi sâmbătă câte o stea pe Aleea Celebrităţilor din Piaţa Timpului, în semn de recunoaştere şi preţuire pentru o viaţă dăruită teatrului românesc.

Potrivit organizatorilor, cu această ocazie, primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, le va înmâna actorilor şi "Placheta Bucureştiului", notează Agerpres.

De asemenea, George Mihăiţă, directorul Teatrului de Comedie, şi Costel Constantin vor primi câte o stea de aur din partea unei case de bijuterii.

"Teatrul este ca o tablă de şah pe care fiecare actor se mişcă gândit, socotit, calculat. Pe această tablă de şah, actorii George Mihăiţă şi Costel Constantin şi-au caligrafiat la superlativ drumul prin teatru, prin rolurile interpretate, de tragedie, dramă şi comedie, vorbind prin personajele întruchipate, prin tot ceea ce au făcut în cariera lor. Nu i-am văzut în >>spectacole de serviciu<<, în sensul că au avut talent şi noroc, încă de la debut au venit rolurile spre dânşii, nu le-au căutat, înscriindu-se prin interpretarea lor în generaţia de maeştri ai scenei naţionale. Este o onoare pentru mine, în calitate de director, de actor şi coleg, să le acordăm câte o stea pe Aleea Celebrităţilor în semn de aleasă preţuire", declară George Ivaşcu, directorul Teatrului Metropolis.

Aleea Celebrităţilor (Walk of Fame) este un proiect cultural care cuprinde stelele celor mai cunoscuţi artişti români din lumea filmului şi a teatrului, în semn de preţuire a valorilor culturale din România. Iniţiat de Teatrul Metropolis şi Cocor, în parteneriat cu Primăria Capitalei, celebrul Walk of Fame a fost inaugurat în ianuarie 2011.

Pe Aleea Celebrităţilor din Piaţa Timpului strălucesc deja stelele unor mari personalităţi - Florin Piersic, Victor Rebengiuc, Radu Beligan, Amza Pellea (postum), Ştefan Iordache (postum), Maia Morgenstern, Alexandru Tocilescu, Tamara Buciuceanu-Botez, Ileana Stana Ionescu, Sebastian Papaiani, Ion Caramitru, Draga Olteanu Matei, Mircea Albulescu, Mariana Mihuţ, Marin Moraru şi Iurie Darie, UNATC "I. L. Caragiale" şi Horaţiu Mălăele.

image
image
image
image
image
image
image png
banner dan negru 2 png
Georgiana Lobonț are o finuță de un an de zile, pe nume Ștefania, care este o frumusețe de fetiță
banner oana mizil png
banner Vero Căliman png
Shakira si Pique jpeg
banner jador png
image png
image
actualitate.net
image
actualitate.net