Cine este vloggerul Alexandru „Colo” Bălan, cel care a spus că adolescentele ar trebui călcate cu piciorul pe față

alexandru-balan-hartie_igienica.jpg

Vloggerul Alexandru Bălan, cu capul înconjurat de suluri de hârtie igienică
Vloggerul Alexandru Bălan, într-un moment de rătăcire
Sursa foto: arhivă personală, Instagram

După ce a spus că unele fete ar merita violate și bătute, toată lumea care nu-l cunoaște încă se întreabă cine este volggerul Alexandru „Colo” Bălan. Dacă nu știi nimic despre acest personaj, nu ai pierdut mare lucru. Iar dacă ești foarte,foarte curios, iată ce face și cu ce se ocupă!

Vloggerul Alexandru Bălan, cunoscut în lumea internauților drept „Colo”, are un canal de Youtube unde își promovează postările video și este urmărit de 850.000 de fani. Tânărul este activ pe toate rețelele sociale existente și se crede influencer. Iată cine este, de fapt, cel care a spus despre adolescente că merită bătute, violate, date cu capul de pereți și călcate cu piciorul pe față! 

Cine este vloggerul Alexandru Colo Bălan

Alexandru Bălan s-a născut la 10 august 1992 și are 28 de ani. Spune despre el, pe pagina personală de Facebook, că este gamer și actor de comedie. Din păcate, la gluma despre fetele minore nu a râs nimeni. Omul se fotografiază lângă suluri de hârtie igienică, la restaurant, cu mâncarea în față, lângă mașina personală tunată, lângă iahturi care nu sunt ale lui și postează fotografiile pe rețelele de socializare. Pe pagina sa de Facebook, Colo postează, printre altele, și videouri cu tentă sexuală, alături de iubita lui Alexandra. Într-unul din aceste filmulețe fata mângâie lasciv ceva ce seamănă cu pantalonii de trening ai unui bărbat, însă totul e doar o glumă. În pantaloni nu se ascunde ce am crede cu toții la prima vedere, ci este vorba despre cu totul altceva.

Colo mai face reclame la pantofi sport, la telefoane, promovează articole și piese pentru mașini și se pozează cu două degete ridicate în semn de victorie. Are un câine simpatic și umblă cu pantalonii în vine - dacă mai ții minte moda aceea a pantalonilor cu turul lăsat. Îi place adrenalina, căci s-a dat și cu parașuta. Aceea adevărată pe care o porți în spate când te arunci din avion.

L-a imitat pe Hiter și a salutat ca el

Alexandru Bălan se pozează inclusiv când se tunde la frizer. Și nu ar fi o problemă, dacă fanilor le place, dar într-o fotografie s-a dat drept Hitler și a salutat ca acesta, întrebându-i pe useri cu cine seamănă.

alexandru-balan-hitler.jpg

Vloggerul Alexandru colo Bălan la frizer
Vloggerul Alexandru „Colo” Bălan îl imită pe Hitler și se amuză
Sursa foto: arhivă proprie, Instagram

Colo se fotografiază și în baie, în oglindă, dar și la sala de forță. Este ca o carte deschisă. Aflăm din fotografiile postate cam tot ce ne-am dori să știm despre el, dacă ne-am dori vreodată așa ceva: ce mănâncă, pe unde merge, cu cine umblă, ce îi place și, mai nou, ne spune singur și ce orientări sexuale are.

Alexandru Bălan: „Nu aveam cea mai bună mentalitate”

Până acum câteva zile tipul era doar un nume obscur pe internet și doar atât. Părea că-și vede liniștit de viața lui și nu deranja pe nimeni. Însă, când a afirmat că unele fete ar merita date cu capul de pereți, pălmuite, violate și călcate pe față, omul și-a pus în cap tot online-ul românesc. Fără să vrea, și-a pus în cap și poliția. Nu se știe de ce a făcut acele afirmații. El spune că a fost o glumă, și-a cerut și scuze, dar cu așa ceva nu se glumește. A și recunoscut, într-o postare recentă, că la acea vreme, nu prea avea multe în cap: „Nu aveam cea mai bună gândire, nu aveam cea mai bună mentalitate”. Însă răul a fost făcut, iar scuzele sale se pare că nu contează foarte mult.

Internauții sunt furioși și indignați. Alții îl susțin

Oamenii sunt unii indignați, alții de-a dreptul furioși. Sunt și mulți care îl susțin. Ce e mai grav pentru Alexandru Bălan este faptul că povestea a ajuns la urechile poliției care a început să facă cercetări. Iată cum o glumă proastă te poate distruge peste noapte. Vloggerul va pierde, probabil, foarte mulți fani, dar și foarte mulți bani. Motivul? Firmele care și-au asociat imaginea cu numele său s-ar putea să renunțe la colaborare. Nu mai spunem că s-ar putea procopsi și cu un dosar penal. Dar asta rămâne de văzut.

Iată cine este vloggerul Alexandru „Colo” Bălan și ce modele promovează pe internet. Și iată cum, fără să vrea, vloggerul a ajuns dintr-un personaj obscur, o vedetă, dar în sensul rău al cuvântului. Și-a făcut reclamă cât nu gândea el vreodată că o să-și facă. Acum, este cunoscut cu adevărat. Dar nu așa cum și-ar fi dorit.

Citește și: 

Vloggerul Alexandru Bălan, care a instigat la agresiune asupra minorelor, își cere scuze: „A fost o glumă extraordinar de proastă!”

Vloggerul Alexandru Bălan, zis și Colo, anchetat de poliție după ce a instigat la violență împotriva minorelor

Loading...