Shakira ajunge la altar după 11 ani de relație cu Pique? Cine a dat-o de gol

Ultima actualizare:

    Shakira, împreună cu partenerul său,  Gerard Piqué, şi cei doi fii ai lor,  Milan, de 8 ani, şi Sasha, de 6 aniFoto: Profimedia
Shakira, împreună cu partenerul său, Gerard Piqué, şi cei doi fii ai lor, Milan, de 8 ani, şi Sasha, de 6 aniFoto: Profimedia

Shakira se mărită, în sfârşit! Zvonul a pornit după ce managerul ei, Jairo Martínez, a spus că diva se înţelege la perfecţie cu Piqué şi că ar putea ajunge curând la altar.

Cântăreaţa de origine columbiană, Shakira (44 de ani), şi fotbalistul Gerard Piqué (34 de ani) sunt împreună de peste zece ani şi au deja doi copii. Însă nu s-au căsătorit până acum.

Iată că abia acum au apărut zvonuri că cei doi s-ar pregăti de nuntă. Jairo Martínez a lăsat să se înţeleagă că s-ar pregăti în secret să facă marele pas. El a spus că părinţii lui Piqué o adoră pe Shakira.În timpul unor interviuri acordate pentru programul “60 minutes” de la o televiziune din SUA, cei doi s-au declarat total împotriva căsătoriei.

”Căsătoria mă sperie mult, nu vreau ca el să mă vadă ca soţie. Prefer să mă vadă ca iubită, ca amanta sa. Puţin ca un fruct interzis”, a explicat Shakira, în urmă cu peste un an. Pe de altă parte, diva a dat asigurări că nu au fost niciodată ”o pereche tradiţională”. Asta pentru că luni întregi nu sunt împreună, din cauza programelor separate. Cu toate acestea, ei au reuşit mereu să găsească un echilibru în relaţia lor.

”Nu avem un acord scris pentru împărţirea sarcinilor, dar suntem părinţi foarte implicaţi şi ne sprijinim reciproc”, a mai spus cântăreaţa. 

Shakira și Gerard Pique se iubesc din 2010

Povestea de dragoste dintre Shakira şi Piqué a început la Campionatul Mondial de fotbal din Africa de Sud, din 2010, când vedeta a interpretat cântecul “Waka Waka”. Ei au în prezent doi fii, Milan, de 8 ani, şi Sasha, de 6 ani, şi locuiesc în Barcelona, Spania. Shakira are o avere de 300 de milioane de dolari şi Gerard Piqué are în conturi 80 de milioane de dolari.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Spovedanie foto Ziarul Lumina jpg
image
image
image
image
image
image
banner shelly png
banner vica blochina png
Victoria Răileanu este însărcinată cu al doilea copil
banner ela crăciun png
Captură de ecran din 2024 04 23 la 12 10 33 logo png
image png
image png
image png
image
actualitate.net
image
actualitate.net