Secrete scandaloase ale vechiului Hollywood

Ultima actualizare:

    Marilyn Monroe a fost căsătorită de trei orifoto: Arhiva personală
Marilyn Monroe a fost căsătorită de trei orifoto: Arhiva personală

Sex, intrigi politice, prostituţie, drame şi scandaluri subterane. Toate sunt ingrediente pe care s-a ridicat Cetatea Filmului, iar acestea sunt doar câteva dintre poveştile picante, dezvăluite în ediţia de colecţie marca OK!, „Legendele Hollywoodului”

Lui Marlon Brando îi plăceau bărbaţii…

„Homosexualitatea e atât de la modă, încât nu mai e subiect de ştire. Ca mulţi bărbaţi, şi eu am avut experienţe homo­sexuale şi nu mi-e ruşine cu asta”, a declarat, la un moment dat, Brando. De altfel, prin culisele Hollywoodului, a circulat o vreme o fotografie (ajunsă finalmente şi pe Internet): un cadru apropiat al lui Marlon, cu buzele în jurul unui membru erect. O ima­gine considerată o făcătură, dar se zvoneşte că Marlon însuşi i-ar fi recunoscut veridicitatea unor prieteni, spunând: „Poza a fost făcută ca o glumă la o petrecere. Nu trebuie luată în serios“. Organul sexual i-ar fi aparţinut lui Wally Cox, un prieten bun de-al lui Brando, cu care a şi împărţit, la începutul carierei, un apartament în New York.

Care este adevărul despre moartea lui Marilyn Monroe?

A fost omorâtă? Numeroase teorii ale conspiraţiei i-au implicat în moartea celei mai iubite stele de cinema pe fraţii Kennedy, FBI-ul sau Mafia. Într-un manuscris nepublicat, „Marilyn, the Kennedys and Me”, detectivul Fred Ostash – care susţine că a plasat microfoane în casa cumnatului preşedintelui american JFK, Peter Lawford – dezvăluie că, după o ceartă violentă în locuinţa celui de mai sus, Bobby Kennedy ar fi sufocat-o cu o pernă, după ce Monroe a ameninţat că face publică relaţia lor.

Citește pe www.okmagazine.ro și alte secrete scandaloase din vechiul Hollywood!

image
image
image
image
image
image
banner George Nicolescu png
Oana Roman și fiica ei, Isa  Sursa: Instagram
halle berry instagram jpg
alina serban foto cornel brad  jpg
carmen bruma fb jpg
image png
sean diddy profimedia jpg
image png
image
actualitate.net
image
actualitate.net