Regizorul Roman Polanski a fost internat în spital

Ultima actualizare:

"Sunt la curent cu faptul că el este supus unor examene medicale", a explicat avocatul, adăugând că nu poate da amănunte. "Nu vă pot spune mai mult", a insistat el, afirmând că nu a vorbit recent cu clientul său.

Consulul general al Franţei Jean-Luc Faure-Tournaire s-a declarat vineri preocupat în legătură cu starea sănătăţii regizorului cu dublă cetăţenie, franceză şi poloneză, arestat sub mandat american, la sosirea sa la Zurich în urmă cu trei săptămâni.

Faure-Tournaire s-a deplasat vineri la închisoarea Winterthour (estul Elveţiei), unde este deţinut Roman Polanski.

"Azi-dimineaţă mă aflam în această închisoare, pe care am părăsit-o foarte repede", a spus consulul, precizând: "Sunt efectiv neliniştit de starea sănătăţii domnului Polanski, 76 de ani nu este o vârstă la care să mergi la închisoare. Este un om bătrân", a declarat el, menţionând totuşi că "autorităţile elveţiene sunt foarte corecte, foarte politicoase şi că fac o muncă foarte respectabilă".

Avocatul Temime s-a declarat la rândul său, la 11 octombrie, 'îngrijorat' de sănătatea clientului său. 'Mă îngrijorează starea sănătăţii lui, mi s-a părut foarte abătut, este un om de 76 de ani', a afirmat el.

Roman Polanski, care a primit premiul Oscar pentru cel mai bun regizor (2003) şi Palme dOr la Cannes (2002) pentru filmul Le Pianiste, este cercetat de justiţia americană după o procedură deschisă în 1977 pentru 'relaţii sexuale ilegale' cu o adolescentă care avea la acea dată 13 ani.

Arestarea sa, survenită după mai mult de 30 de ani de la petrecerea faptelor incriminate, a provocat în întreaga lume o polemică aprinsă cu privire la responsabilitatea morală şi penală a persoanelor celebre.

Autorităţile elveţiene s-au opus, pe 6 octombrie, faţă de eliberarea provizorie a cineastului, cerută de avocaţii săi, trimiţând hotărârea la Tribunalul penal din Bellinzone (sudul Elveţiei), unde a fost depus, de asemenea, un recurs.

Potrivit consulului general al Franţei, hotărârea judiciară este aşteptată 'în următoarele zile'.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
image png
lavinia si banica jpg
Artista s-a aflat în pragul anorexiei
vedete la un pas de moarte jpg
monica tatoiu
Alexandru Ciucu jpg
tania popa colaj facebook jpg
„Singurul om cu care probabil voi ține legătura este Zmărăndescu",  a spus Ana Maria Pal
image
actualitate.net
image
actualitate.net