Regina Elisabeta a II-a – Viaţa la Buckingham Palace

Ultima actualizare:
Regina deține unele dintre cele mai preţioase accesorii din lume
Regina deține unele dintre cele mai preţioase accesorii din lume

De 64 de ani de când se află pe tronul Marii Britanii, urmaşa Reginei Elisabeta şi a Regelui George al VI-lea a încercat să păstreze intacte tradiţiile de la Palat.

Uneori aplaudată, alteori blamată pentru rigoarea cu care a înţeles să-şi asume rolul, suverana Angliei rămâne, totuşi, un simbol al puterii în Europa şi o adevărată torţă a Commonwealth-ului.

O nouă zi plină de soare, la Londra. E ceva rar în oraşul cu cea mai capricioasă prognoză meteorologică, deci merită să tragi draperiile, ca lumina razelor să inunde dormitorul, fie el şi al reginei, care, şi-aşa, nu doarme niciodată mai târziu de ora 07.30.


    Regina deține unele dintre cele mai preţioase accesorii din lumefoto: Arhiva personală
Regina deține unele dintre cele mai preţioase accesorii din lumefoto: Arhiva personală

Elisabeta a II-a are obiceiul de-a mai rămâne în pat cel puţin o jumătate de oră, timp în care se cufundă între pernele moi şi încearcă să se obişnuiască cu lumina dimineţii. O cameristă o întreabă, apoi, ce culoare ar vrea să poarte în acea zi şi îi aduce un deux-pièce gata pregătit, împreună cu pălăria, mănuşile, geanta şi bijuteriile aferente (dintre care preferatele sale sunt un şirag de perle şi o broşă, chiar dacă deţine unele dintre cele mai preţioase accesorii din lume).

Vezi pe www.okmagazine.ro cum arată programul pe întreaga zi a Reginei Elisabeta a II-a!

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
tepari 01 jpg
image
image
image
image
image
image
jador oana ciocan colaj facebook jpg
Celine Dion  foto   Shutterstock jpg
Horia Moculescu are încă planuri mari după ce ajunge acasă de la spital
image png
film jpg
iulia vantur si salman khan 8 webp
banner madalina manole png
banner adela popescu png
image
actualitate.net
image
actualitate.net