BAFTA 2021: ”Nomadland”, marele câștigător. Anthony Hopkins, al patrulea trofeu din carieră

bafta-2021-castigatori.jpg

BAFTA 2021: Lista completă a câștigătorilor
foto: Getty

Premiile BAFTA 2021 și-au desemnat marii câștigători duminică (11 aprilie), în a doua seară a unei gale care s-a întins pe două zile. În prima seară, pe 9 aprilie, au fost acordate premiile tehnice. Filmul ”Nomadland”, al lui Chloe Zhao, a plecat acasă cu patru trofee, fiind marele câștigător al serii și asigurându-și victoria și la Premiile Oscar de peste două săptămâni.

Premiile Bafta 2021 s-au ținut la Londra, la Royal Albert Hall, pe parcusul a două seri. Sâmbătă au fost anunțați câștigătorii pentru premiile tehnice, iar duminică cei pentru categoriile importante, printre care scenariu, actorie,regizor și film. Nominalizații au fost prezenți prin videocall, în timp la fața locului au fost doar prezentatorii care au anunțat câștigătorii. 

Au fost, evident, și mici probleme legate de tehnologie: Anna Kendrick, care a prezentat premiul pentru ”Scenariu adaptat” și Rose Byrne, care a prezentat ”Scenariu original”, din Los Angeles, au avut un wi-fi care le-a dat bătăi de cap.

Marele căștigător al serii a fost, cum se aștepta toată lumea, ”Nomadland” a lui Chloe Zhao: pelicula a luat patru dintre cele mai importante premii, Regie de Imagine, Regie, Film și Actriță în rol principal (pentru Frances McDormand). Cu aceste trofee câștigate, se pare că filmul va lua cu siguranță și marele premii de la Oscar 2021.

”Promising Young Woman” a fost și el recompensat de membrii Academiei de Film și Teatru Britanică: a luat ”Cel mai bun film britanic” și ”Scenariu Original”. Anthony Hopkins a câștigat al patrulea său trofeu BAFTA, pentru rolul principal din ”The Father”, peliculă care a luat și premiul pentru ”Scenariul Adaptat”. 

La categoria ”Actor într-un rol secundat”, câștigător a fost Daniel Kaluuya pentru ”Judas and the Black Messaiah”, iar la ”Actriță într-un rol secundar, Youn Yuh-Jung a primit trofeul pentru prestația din ”Minari”.

”Another Round” a fost numit ”Cel mai bun film într-o limbă străină”, iar ”My Octopus Teacher” a fost numit cel mai bun documentar.

Bafta 2021: Lista câștigătorilor

  • Cel mai bun film - Nomadland
  • Cel mai bun film britanic - Promising Young Woman
  • Actriţă în rol principal - Frances McDormand (Nomadland)
  • Actor în rol principal - Anthony Hopkins (The Father)
  • Actriţă în rol secundar - Youn Yuh-Jung (Minari)
  • Actor în rol secundar - Daniel Kaluuya (Judas and the Black Messaih)
  • Regie - Chloe Zhao (Nomadland)
  • EE Rising Star Award (votat de public) - Bukky Bakray
  • BAFTA Fellowship - Ang Lee
  • Debut al unui producător, regizor sau scenarist britanic - Remi Weeks (His House)
  • Film într-o altă limbă - Another Round (Thomas Vinterberg)
  • Documentar - My Octopus Teacher
  • Film de animaţie - Soul (Jon Batiste, Trent Reznor, Atticus Ross)
  • Scenariu original - Promising Young Woman (Emerald Fennel)
  • Scenariu adaptat - The Father (Florian Zeller)
  • Coloană sonoră - Soul
  • Regie de imagine - Nomadland
  • Editare - Sound of Metal
  • Distribuție - Rocks
  • Costume - Ma Rainey's Black Bottom
  • Make-up - Ma Rainey's Black Bottom
  • Design de scenă - Mank
  • Sunet - Sound of Metal
  • Efecte speciale - Tenet
  • Scurt metraj britanic - The Present
  • Scurt metraj de animație britanic - The Owl and the Pussycat
  • Prezentatorii au fost în sală, nominalizații acasă

  • Gala BAFTA 2021 s-a ținut virtual, doar prezentatorii fiind în sală. Priyanka Chorpa, Nick Jonas, Hugh Grant, Cynthia Erivo sau James McAvoy au fost printre numele care au venit la Royal Albert Hall pe 11 aprilie. Unii nominalizați au făcut ședințe foto acasă, ca să compenseze lipsa unui covor roșu așa cum se obișnuiește.
    • Priyanka Chopra și Nick Jonas
      foto: Getty
    • Cynthia Erivo
      foto: Getty
    • Jonathan Pryce
      foto: Getty
    • Pedro Pascal
      foto: Getty
    • Gugu Mbatha-Raw
      foto: Getty
    • Hugh Grant și soția sa, Anna Elisabet Eberstein
      foto: Getty
    • Chiwetel Eijofor
      foto: Getty
    • Paul Raci
      foto: Getty
    • Niamh Algar
      foto: Getty
    • Anna Kendrick
      foto: Getty
    • James McAvoy
      foto: Getty
    • Maximize

    1/11
Loading...