Patrick Swayze: «Lupt, nu sunt pe moarte»

Ultima actualizare:

    Nu a renunţat niciodată la ţigară
Nu a renunţat niciodată la ţigară

În cartea autobiografică, intitulată "The Time of my Life", care urmează să apară la 29 septembrie, Patrick Swayze nu a abandonat niciodată speranţa că va păcăli moartea şi nu a renunţat la lupta cu cancerul.

"Când am plecat cu Lisa la Chicago la filmările pentru serial, am jurat că nimeni din platou nu va şti că am dureri. Am continuat să-mi fac cascadoriile, pe vreme de iarnă, în Chicago, fără să suflu o vorbă despre tratament.

Eram pe chimioterapie de zece luni, o perioadă incredibil de lungă.

Mulţi bolnavi încetează tratamentul după numai câteva luni, din cauza efectelor secundare. Eu am suportat mari dureri, dar am avut şi zile bune. Un angajat din echipa de filmare mi-a zis: «Nu pot să cred că poţi să faci toate acestea»

. La episodul nouă, nu mai ştiam dacă voi putea juca până la sfârşit. Reveniseră zilele rele, chiar rele. Mi-era teamă că mi-am supraestimat puterea de a rezista. Dar nu m-am îndurat să renunţ la filmări.

În cinci luni, de când a demarat turnarea serialului, lipsisem numai o zi şi jumătate. Am început tratamentul la Centrul Medical al Universităţii Stanford cu Cyberknife, care dă roade. Sunt un luptător cu cancerul, nu sunt pe moarte. Mă aflu într-o cursă de supravieţuire şi supravieţuiesc miraculos.

Lisa este lângă mine, cum face dintotdeauna, şi mă ajută la crearea personajului pe care îl joc. Într-un fel, am senzaţia că trăiesc un timp de împrumut.

Am păcălit moartea de nenumărate ori. Nu am renunţat niciodată la luptă, încă din copilărie, când m-au atacat cinci băieţi. Şi nu o să capitulez nici acum. Am pentru ce să trăiesc şi vreau să împlinesc tot ce mi-am propus".

image
image
image
image
image
image
celine dion jpg
oana roman jpg
banner oana lis png
claudia patrascanu bani casa constanta webp
banner mădălina ghenea png
banner smiley Dinu Maxer png
banner saveta bogdan png
banner alex dobrescu png
image
actualitate.net
image
actualitate.net