Nu vă mai luaţi după vedete: uite cum vă îmbolnăvesc dietele divelor internaţionale

Ultima actualizare:

    La modă este dieta vegetariană sau cea vegană
La modă este dieta vegetariană sau cea vegană

Când vine vorba de dat sfaturi în materie de siluetă, alimentaţie şi tratamente cosmetice, starurile de la Hollywood sunt primele. Însă o echipă de nutriţionişti din Marea Britanie a luat la purificat fiecare regim alimentar în parte şi au descoperit că unele dintre ele ne pun în pericol sănătatea.

Peste 50% dintre noi încep să îşi facă planuri pentru 2018 şi printre primele cinci rezoluţii pentru anul viitor se află şi „reglarea dietei”. Jurnaliştii de la The Sun au contactat Asociaţia Dietetică Britanică şi le-au supus atenţiei dietele recomandate de Gwyneth Paltrow, Reese Witherspoon, Kim Kardashian sau Katie Price. La o analiză atentă, nutriţioniştii au atras un semnal de alarmă.

„Vedetele nu sunt de meserie nutriţionişti, aşa că trebuie să aveţi în calcul acest aspect înainte de a vă apuca de capul vostul de un anumit regim”, a declarat Sian Porter, specialist din cadrul Asociaţiei. Printre pericolele la care vă expuneţi trebuie menţionate: anemia, decalcifierea oaselor şi dezechilibre hormonale. Înainte de a vă prezenta deficienţele principalelor diete de vedete, trebuie să ştiţi că „un regim sănătos trebuie să conţină o varietate de alimente cum ar fi legumele, fructele, cerealele, carnea, brânzeturile, carbohidraţii şi proteinele vegetale”. Atenţie: dacă slăbiţi nu înseamnă că sunteţi neapărat şi sănătos!


    Gwyneth Paltrow, 45 de ani
Gwyneth Paltrow, 45 de ani

Gwyneth Paltrow: dieta vegană

Actriţa de 45 de ani, Gwyneth Paltrow este de ani buni vegană declarată. Ea mănâncă numai crudităţi şi nu a mai pus gura pe alimente gătite la foc. Gwyneth bagă în gură doar legume, cructe, nuci şi piure de arahide. Nu se atinge de carne, peşte, ouă sau lapte. Crede că în felul acesta ajută digestia.

Nutriţioniştii spun însă altceva: enzimele secretate de sistemul digestiv funcţionează perfect indiferent de dietă. Dieta vegană predispune la anemie, osteoporoză şi inflamaţii care pot duce la apariţia tumorilor. Absenţa produselor animale din dietă are efecte pe termen lung.


    Katie Price, 39 de ani
Katie Price, 39 de ani

Katie Price – suplimente alimentare

Fostul iepuraş Playboy, Katie Price (39 de ani) şi-a recunoscut dependeţa de suplimente alimentare, nutrienţi esenţiali, pastile cu minerale şi vitamine. De multe ori, ea nu mănâncă decât 185 de calorii pe zi şi restul necesarului zilnic îl completează cu prafuri pe bază de L-Carnitine şi ceai verde.

Nutriţioniştii însă avertizează că „suplimentele alimentare inhibă pofta de mâncare şi predispun la o slăbire nefirească”. Suplimentele nutritive trebuie luate în condiţiile unei vieţi active şi ale unui program de exerciţii fizice bine pus la punct. Pericole: pot afecta pancreasul, ficatul şi produc dezechilibre metabolice şi hormonale.


    Kim Kardashian, 37 de ani
Kim Kardashian, 37 de ani

Kim Kardshian – fără carbohidraţi

Vedeta de televiziune în vârstă de 37 de ani, Kim Kardashian a avut tot timpul tendinţa de a se îngrăşa. De aceea, de mai bine de 12 ani, ea respectă o dietă bogată în proteine şi săracă în carbohidraţi. Ea nu mănâncă mai mult de 50g de carbohidraţi pe zi, înschimb se îndoapă cu avocadă şi ulei de peşte.

Nutriţioniştii avertizează că această dietă sleieşte de energie, provoacă insomnii şi şubrezeşte sistemul imunitar. Din alimentaţie lipsesc fibrele ceea ce produce în timp dezechilibre metabolice, probleme de concentrare şi predispune la anemie. O dietă slabă în carbohidraţi privează creierul de nutrienţii necesari.


    Reese Witherspoon, 41 de ani
Reese Witherspoon, 41 de ani

Reese Witherspoon – mâncare de bebeluşi

Actriţa de 41 de ani, Reese Witherspoon are un ten de adolescentă şi susţine că “asta i se trage de la mâncarea de bebeluşi” pe care o consumă zilnic. Dieta pe bază de mâncare de bebe conţine legume pisate, proteine bune provenite din carne de pui sau peşte şi grăsimi vegetale. Din cauza cantităţilor reduse, un adult trebuie să mănânce de 14 ori pe zi.

Nutriţioniştii susţin că această dietă nu e recomandată pe termen lung. Legumele pisate îi privează pe adulţi de beneficiile vitaminelor şi mineralelor conţinute în coaja fructelor şi a legumelor. Un adult este privat de grăsimile necesare activităţii intelectuale, de carbohidraţii care îi dau energie şi de proteinele din carnea de vită sau porc.


    Beyonce, 36 de ani
Beyonce, 36 de ani

Beyonce – sirop de arţar

Dieta pe bază de sirop de arţar promite o slăbire rapidă. Beyonce (36 de ani) a avut tot timpul probleme cu greutatea aşa că bea zilnic, de şase ori pe zi, un pahar de sirop de arţar cu lămâie şi piper. Dieta durează 21 de zile şi grăbeşte funcţiile metabolice. Însă nu poţi mânca orice pe durata dietei, ci va trebuie să reduci cantitatea de grăsimi animale şi carbohidraţi.

Nutriţioniştii avertizează că siropul de arţar strică dantura, decalcifiază oasele şi ne sleieşte de energie. O altă problemă a acestei diete este faptul că după încheierea celor 21 de zile de regim, organismul este sleit, anemic, apar problemele de somn şi dezechilibrele metabolice.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Poliție Belgia jpg
image
image
image
image
image
image
jador oana ciocan colaj facebook jpg
Celine Dion  foto   Shutterstock jpg
Horia Moculescu are încă planuri mari după ce ajunge acasă de la spital
image png
film jpg
iulia vantur si salman khan 8 webp
banner madalina manole png
banner adela popescu png
image
actualitate.net
image
actualitate.net