Nick Cave&The Bad Seeds şi Arcade Fire, pentru prima oară în România

nick_cave_bad_seeds.jpg

Nick Cave and the Bad Seeds

Muzicianul australian Nick Cave şi trupa sa, The Bad Seeds, şi formaţia canadiană Arcade Fire vor concerta pentru prima dată la Bucureşti, pe 19 şi 20 iunie.

Concertele vor avea loc la Romexpo şi sunt organizate de Marcel Avram, East European Production şi D&D East Entertainment, potrivit News.ro. Biletele pot fi cumpărate din reţeaua Eventim începând de marţi, 20 februarie, ora 14.00.

Nick Cave, născut pe 22 septembrie 1957, este un artist australian devenit celebru în calitate de solist, compozitor şi textier al grupului Nick Cave & The Bad Seeds, pe care l-a înfiinţat în 1983 şi care abordează o varietate largă de stiluri muzicale, precum post-punk, blues, pop, jazz şi garage-rock. Muzicianul, care este şi scriitor, poet, scenarist şi, ocazional, actor, abordează în cântecele sale teme profunde, precum moartea, religia, iubirea şi violenţa.

A debutat discografic în 1979, în grupul The Boys Next Door, cu „Door, Door”. Împreună cu The Bad Seeds, a lansat 16 albume de studio, care se adaugă celor trei împreună cu The Birthday Party.

Arcade Fire şi-a început activitatea în anul 2001, la iniţiativa lui Win Butler şi Josh Deu, iar în 2004 a devenit cunoscută la nivel internaţional în urma lansării albumului „Funeral”. Adept al genului indie-rock, grupul Arcade Fire a reuşit să ajungă în topuri după lansarea celui de-al doilea album de studio, „Neon Bible”, editat în 2007.

Trupa a lansat cinci albume de studio şi trei EP-uri. Arcade Fire a avut de-a lungul timpului o consistentă activitate live, susţinută de şase turnee. În 2017, a început turneul „Infinite Content”, care continuă şi în 2018.

Cât costă biletele

Categorii şi preţuri pentru abonamente - Early bird: Diamond Festival – 256 lei, Golden Circle Festival – 208 lei, Normal Festival – 176 lei. După epuizarea early bird: Diamond Festival – 320 lei, Golden Circle Festival – 260 lei, Normal Festival – 220 lei.

Pentru concertul Nick Cave & The Bad Seeds bletele au preţuri de: Diamond Circle – 250 lei, Golden Circle – 220 lei, Intrare generală – 160 lei.

Pentru concertul Arcade Fire biletele au preţuri de: Diamond Circle – 220 lei, Golden Circle – 190 lei, Normal Circle – 160 lei.

loading...
Loading...