Moartea lui Dolores O'Riordan, un mister! Raportul toxicologic, făcut public în aprilie 2018

Ultima actualizare:

    Polițiștii suspectează că moartea artistei s-a datorat une supradoze Foto:Getty
Polițiștii suspectează că moartea artistei s-a datorat une supradoze Foto:Getty

Cântăreaţa Dolores O'Riordan, solista trupei The Cranberries, care a decedat luni la vârsta de 46 de ani, va fi înmormântată marţi în Irlanda, a anunţat Congregaţia episcopilor irlandezi, informează AFP, citat de Agerpres.

O slujbă funerară va avea loc marţi la ora locală 11.30 la biserica Saint-Ailbe din Ballybricken, un oraş din sud-vestul Irlandei, aflat la o distanţă de 18 kilometri faţă de Limerick, localitatea în care a fost înfiinţat grupul The Cranberries. Slujba va fi urmată de o ănmormântare privată, la care vor avea acces doar membrii familiei.Episcopii irlandezi au precizat că accesul în biserica Saint-Ailbe, ce are o capacitate de 200 de locuri, "este strict rezervat familiei şi prietenilor apropiaţi" ai artistei. Ei au cerut reprezentanţilor presei să nu pătrundă în biserică, precizând că un spaţiu de lângă biserică va fi special amenajat pentru mass-media, informează Agerpres. 

Dolores O'Riordan s-a stins din viață, într-un hotel din Londra. Prima ipoteză privind moartea artistei, în vârstă de 46 de ani, este o supradoză de fentanil, substanță folosită ca anestezic în tratamentul durerilor cronice, fiind eliverat doar pe rețete specialepentru substanțe narcotice. În camera de hotel, polițiștii au găsit lângă pat o sticlă desfăcută de fetanil, dar raportul toxicologic complet va evidenția dacă aceasta a fost cauza morții sau decesul a survenit din alt motiv. Examinările post-mortem au fost deja realizate, iar rezultatele complete ale analizelor toxicologice vor fi cunoscute abia la începutul lunii aprilie. 

Dolores O'Riordan se lupta cu tuburarea bipolară de aproximativ 2 ani și a mai avut o tentativă de sinucidere cu ani în urmă. Artista a atins apogeul carierei alături de formația The Cranberries, împreună cu care a cântat melodii celebre precum Zombie, Linger, Dreams, In My Imaginaions sau When You're Gone. 

image
image
image
image
image
image
banner alex dobrescu png
banner oana moșneagu vlad gherman png
Maria Lătărețu a fost  supranumită de  arabi ”regină” și au  adulat o pentru vocea ei  jpeg
image png
image png
stela popescu scaune (1) png
gestul facut de catalin dobrescu oana radu webp
cardi b sexy instagram jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net