Milionarii din «Game of Thrones». Serialul i-a îmbogățit pe actori

tyrion-lannister_1.jpg

Peter Dinklage, 51 de ani, Tyrion Lannister - 25 milioane $

Este un film de referinţă! ”Urzeala tronurilor”, fantezie medievală realizată după o serie de cărţi fantastice de George R.R, Martin, a avut şi are încă record de fani în lume.

Serialul ”Urzeala tronurilor”, care a debutat la 17 aprilie 2011 şi s-a încheiat la 19 mai 2019, desfăşurat pe parcursul a 8 sezoane şi 73 de episoade, a fost urmărit cu sufletul la gură de peste 1,2 miliarde de oameni din 170 de ţări şi i-a îmbogăţit pe protagonişti. La lansarea serialului, mulţi dintre actori abia ieşeau din umbra anonimatului, dar, la final, ei au ajuns vedete planetare. 

ned_stark_sean_bean_1.jpeg

Sean Bean, 62 de ani, Eddard „Ned” Stark – 20 milioane $

Sean Bean (62 de ani), care a jucat rolul lui Eddard „Ned” Stark, a câştigat 120.000 $ pe episod. Pentru cele 9 episoade în care a apărut, până a fost ucis, el a încasat 1,08 milioane $. Însă are o avere de 20 milioane $, fiindcă a făcut roluri memorabile în ”Stăpânul inelelor”, ”GoldenEye” şi ”Troia”. Câştiguri frumoase a obţinut şi după faima pe care i-a adus-o ”Urzeala tronurilor”, în filmele ”Legends”, ”Broken”, ”The Frankenstein Chronicles”.

Peter Dinklage (51 de ani), înalt de doar 1,32 metri a făcut un rol epocal în serial, interpretându-l pe Tyrion Lannister. La început, a fost plătit cu 150.000 $ pe episod. El a ajuns însă să fie plătit cu 1,2 milioane $ pe episod în ultimul sezon şi a reuşit să încaseze 12 milioane de dolari numai pentru rolul din ”Urzeala tronurilor”. În prezent are o avere de 25 milioane $, fiindcă faima din serial i-a adus roluri în ”Avengers: Infinity War” şi ”X-Men: Days Of Future Past”.

khal_drogo_jason_momoa_1.jpg

Jason Momoa, 41 de ani, Khal Drogo – 14 milioane $

Jason Momoa (41 de ani), care a jucat rolul lui Khal Drogo, a fost supărat, ca şi fanii săi, pentru că a fost repede ucis în serialul ”Urzeala tronurilor”. Nu a apucat să câştige decât 150.000 $ pe episod şi susţine că s-a ales cu datorii după film. Însă, totuşi, serialul l-a îmbogăţit. Faima pe care a câştigat-o cu rolul lui Drogo i-a adus roluri importante în ”Batman V Superman” şi în ”Aquaman”. Astfel, a adunat o avere de 14 milioane $.

daenerys-tagaryen_emilia-clarke_1.jpg

Emilia Clarke, 34 de ani, Daenerys Targaryen – 20 milioane $

Emilia Clarke (34 de ani) care o interpretează pe Daenerys Targaryen, a fost plătită cu 160.000 $, la primele episoade, începând cu 2011, şi a ajuns să încaseze 1,2 milioane $ pe episod în cel de al optulea sezon al serialului. Ea a adunat 13 milioane $ în cei nouă ani de filmări. Însă datorită faimei obţinute în rolul pe care l-a jucat în ”Urzeala tronurilor”, ea a mai câştigat din alte roluri şi reclame, ajungând la averea de 20 milioane $.

jon_snow_kit_harington_1.jpg

Kit Harington, 34 de ani, John Snow – 12 milioane $

Kit Harington (34 de ani) a recunoscut că John Snow din ”Urzeala tronurilor” a fost rolul carierei lui. În cele opt sezoane el a negociat creşterea salariului de la 150.000 $ la 1,1 milioane $ pe episod. Datorită serialului ”Urzeala tronurilor” Kit a reuşit să strângă o avere de 12 milioane $. Împreună cu soţia sa, Rose Leslie (34 de ani), pe care a cunoscut-o la filmările pentru serial, au cumpărat o frumoasă casă în estul Angliei.

cersei-lannister_lena-headey_1.jpg

Lena Headey, 47 de ani, Cersei Lannister – 12 milioane $

Lena Headey (47 de ani), care a jucat rolul Cersei Lannister, a fost plătită la început cu 150.000 $ pe episod. Ea a ajuns însă să încaseze 144.000 $ pe minut în sezonul opt al serialului. La final, a avut un salariu de 1,1 milioane $, chiar în condiţiile în care nu a avut prea multe scene complicate de turnat. În prezent, are o avere de 12 milioane $. A jucat deja în peste 30 de filme, inclusiv în ”Fraţii Grimm”, din 2005, în ”300”, din 2006, şi în ”St Trinians”, din 2007.

sansa_stark_sophie_turner_1.jpg

Sophie Turner, 25 de ani, Sansa Stark – 8 milioane $

Sophie Turner (25 de ani), care a jucat rolul Sansa Stark, se află pe lista actorilor bine plătiţi din serialul ”Urzeala Tronurilor”. La început, ea a încasat 150.000 $ pe episod. Însă în ultimele sezoane a ajuns să fie plătită cu 210.000 $ pe episod şi a reuşit să strângă în cei nouă ani de filmări o avere de 8 milioane $. De asemenea, succesul din serial i-a adus roluri din ce în ce mai importante. S-a măritat cu starul Joe Jonas (31 de ani) şi s-a implicat în afaceri cu banii obţinuţi din serial. 

Loading...